UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat, la finele anului 2009, un profit net de 328 milioane lei, în scădere cu 8,3% faţă de perioada similară din anul anterior.

Totalul activelor băncii a ajuns la 20 miliarde lei, în creştere cu 17,1%, când se raporta un cuantum de 17,45 miliarde lei, potrivit raportul anual publicat, vineri, de către grupul bancar.

În ceea ce priveşte veniturile totale obţinute în 2009, banca a raportat un cuantum de 361,6 milioane lei, mai mult cu 18,8% decât în decursul anului 2008, respectiv 304,5 milioane lei.

Veniturile nete din dobânzi s-au cifrat la 641,9 millioane lei, echivalent cu o majorare de şase la sută faţă de anul anterior, în timp ce veniturile nete din exploatare au fost de 668 milioane lei.

Totodată, impozitul pe venit la cheltuieli a fost de 56,4 milioane lei, în timp ce pierderile din depreciere şi provizioane s-au cifrat la 272,8 milioane lei, mai mult cu 65,6 la sută faţă cât se consemnase în 2008.

În 2009, soldul creditelor a crescut cu 23,5% faţă de 2008, depozitele atrase de la clienţi ajungând la 10,68 miliarde de lei, în timp ce valoarea unei acţiuni a fost de 8,06 lei, în scădere cu 8,3% faţă de anul anterior, când o acţiune se vindea cu 8,79 lei.

Potrivit IFRS (Standardele Internaţionale de Raportare Financiară), UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat, în primul trimestru din 2010, un profit net de 64 milioane lei (16 milioane euro), cu aproximativ 50% sub nivelul raportat în intervalul similar al anului trecut, în contextul unei pieţe în stagnare şi creşterii riscului de credit.

În primul trimestru al acestui an, venituri de 310 milioane lei

Banca a raportat venituri de 310 milioane lei în primul trimestru din 2010, în scădere cu 8% comparativ cu perioada similară din 2009, în condiţiile realizării unor venituri excepţionale din trading anul trecut, în contextul volatilităţii pieţei. Cheltuielile operaţionale au scăzut cu trei la sută, iar raportul între costuri şi venituri s-a îmbunătăţit, până la 44,9%.

Solvabilitatea se plasează la un nivel confortabil, de 12,83% potrivit RAS, după reinvestirea integrală a profitului net aferent anului 2009. Profitul operaţional net acoperă de 1,8 ori provizioanele nete pentru primul trimestru, în condiţiile în care acestea din urmă au crescut cu aproape 150% faţă de T1 2009.

În România, UniCredit Ţiriac Bank face parte din reţeaua UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est. UniCredit Ţiriac Bank este un veritabil ‘one-stop-shop’ de servicii financiare, de care beneficiază în prezent circa 600.000 clienţi prin intermediul a 242 de sucursale.

Banca furnizează în România o gamă largă de produse şi servicii specializate prin partenerii săi – UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CAIB Securities, UniCredit CAIB România, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Finance şi UniCredit Processes and Administration.

UniCredit Ţiriac Bank face parte din reţeaua UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est.

Conform raportului anual publicat, vineri, de către Grupul bancar, din punct de vedere al cotei de piaţă, Croaţia deţine supremaţia, cu 24,7%, urmată de Bosnia şi Herţegovina (20,1%) şi Bulgaria (16,3%).

În România, UniCredit Ţiriac Bank avea, la finele lui 2009, o cotă de piaţă de 6,1%.