De asemenea, cel mai mare grup bancar italian în funcţie de valoarea activelor îşi va majora indicele de adecvare a capitalului cu aproximativ 78 de puncte de bază, în urma tranzacţiei. Amundi va plăti UniCredit un dividend extraordinar de 315 milioane de euro înainte de finalizarea acordului, care este aşteptat în primul semestru din 2017. 

Cea mai mare societate europeană de gestionare a activelor, Amundi, va finanţa preluarea Pioneer printr-o majorare de capital de 1,4 miliarde de euro şi prin emiterea de obligaţiuni, în valoare de aproximativ 0,6 miliarde de euro. După finalizarea acordului, Amundi va fi numărul opt pe piaţa mondială, cu active sub gestiune în valoare de aproximativ 1.276 miliarde de euro. 

Grupul francez a anunţat că tranzacţia va avea ca rezultat reduceri de costuri, va majora câştigurile Amundi şi va întări poziţia sa de lider pe piaţa din Europa. 

Acordul vine într-un moment important pentru banca italiană, care ar urma să anunţe joi o emisiune de acţiuni de până la 13 miliarde de euro, cel mai semnificativ test pentru sistemul bancar din Italia. 

Sub conducerea noului său director general, francezul Jean-Pierre Mustier, UniCredit a demarat în luna iulie a acestui an un vast program de restructurare strategică destinat îmbunătăţirii bazei sale de capital. UniCredit a obţinut peste 2,5 miliarde de euro în urma vânzării unei participaţii de 33% în banca poloneză Pekao, după ce, în octombrie, a vândut 20% din brokerul online FinecoBank cu aproximativ 550 de milioane de euro. 

Controlată de banca franceză Credit Agricole, Amundi este cea mai mare societate europeană de gestionare a activelor, în timp ce Pioneer Investments este numărul şase pe piaţa din Europa, cu active sub gestiune în valoare de aproximativ 225 de miliarde de euro. La fel ca şi alte divizii, UniCredit a scos la vânzare Pioneer Investments pentru a-şi consolida bilanţul înaintea majorării de capital, a cărei valoare va depinde de sumele strânse ca urmare a vânzării diferitelor divizii. 

Conform ultimului plan strategic, prezentat la finele anului trecut de UniCredit, banca şi-a propus ca în 2018 să ajungă la un profit net de 5,3 miliarde de euro şi un raport de capital de rang 1 (Core Equity Tier 1 – CET 1) de 12,6%, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2015, acest raport era de 10,53%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante. 

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.  Agerpres