Ungurii umilesc România. Țara noastră, luată în vizor: La vecini se întâmplă ceva grav
SURSA FOTO: Dreamstime - Ungaria, România
Datele publicate de Institutul Național de Statistică privind economia României au atras rapid atenția presei din Ungaria. Jurnaliștii din țara vecină au remarcat atât scăderea PIB-ului, cât și revenirea inflației la două cifre, prezentând România drept prima țară intrată în recesiune tehnică.
Publicațiile din Ungaria vorbesc despre recesiune tehnică și inflație scăpată de sub control
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat miercuri că Produsul Intern Brut al României a scăzut în primul trimestru din 2026 cu 1,7% față de aceeași perioadă din 2025 și cu 0,2% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut.
În același timp, rata anuală a inflației în aprilie 2026 a ajuns la 10,71%, după ce în martie era de 9,87%. Este pentru prima dată după iunie 2023 când România revine la o inflație de două cifre.
Publicația maghiară Világgazdaság a citat direct datele INS și a concluzionat că România se află în recesiune tehnică, subliniind cele două trimestre consecutive de scădere economică.
Și publicația frisshirek.biz a tratat subiectul într-un ton alarmant, afirmând că la vecini se întâmplă ceva grav și că România a fost prima care a intrat în recesiune, în timp ce prețurile continuă să crească tot mai mult.
„La vecini se întâmplă ceva grav: România a fost prima care a intrat în recesiune, iar prețurile cresc tot mai mult”.
La rândul său, hirado.hu a scris că, în plină criză guvernamentală, inflația a explodat în România și a remarcat că ultima dată când țara noastră a avut o inflație anuală de peste 10% a fost în iunie 2023.
„În plină criză guvernamentală, inflația a luat-o razna în România. În luna aprilie, inflația anuală din România a crescut la 10,71%, de la 9,87% în martie, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică (INS). Ultima dată când România a înregistrat o rată a inflației de două cifre a fost în iunie 2023, când aceasta a fost de 10,3%”.

Cele mai mari scumpiri au fost la energie, chirii și carburanți
Presa din Ungaria a evidențiat și principalele categorii unde creșterile de preț au fost cele mai puternice.
Potrivit datelor oficiale, energia electrică s-a scumpit cu 54,18%, chiriile locuințelor cu 43,78%, iar motorina cu 32,68%.
În același interval, prețurile alimentelor au crescut cu 7,39%, produsele nealimentare cu 12,02%, iar serviciile cu 13,04%.
Jurnaliștii din Ungaria au remarcat și faptul că această deteriorare economică a început înainte ca războiul din Iran să afecteze suplimentar piețele europene și prețurile energiei.
Aceștia au subliniat că inflația era deja în urcare încă din martie, iar instabilitatea politică internă a accentuat incertitudinea economică.
Prognozele pentru 2026 au fost revizuite în jos
Pe lângă inflație și recesiune, presa din Ungaria a menționat și scăderea producției industriale din România.
În martie 2026, producția industrială a scăzut cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar industria prelucrătoare a înregistrat un minus de 3,2%. Singurele evoluții pozitive au venit din sectorul minier și cel energetic.
Economiștii Universității Babeș-Bolyai estimează acum o scădere a PIB-ului de 0,5% pentru întreg anul 2026, după ce la începutul anului prognoza indica o creștere de 0,8%.
Conflictul din Iran și instabilitatea politică internă au dus la mai multe revizuiri negative ale perspectivelor economice.
Specialiștii avertizează că lipsa de predictibilitate politică afectează încrederea investitorilor și amână deciziile importante de investiții.
Totuși, pentru anul 2027, prognozele rămân pozitive, fiind estimată o creștere economică de aproximativ 2,2%.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





