Procurorul de pe lângă Judecătoria Moinești, Daniel Gălbează, a clasat cauza sub aspectul săvârșirii tuturor infracțiunilor reclamate de PPMT, PCM și Asociația Miko Imre. În ordonanţa de clasare, procurorul susţine că „afară cu ungurii din țară” este „o presupusă lozincă antimaghiară” care nu se încadrează la infracțiunea de incitare la ură și discriminare, pe motiv că nu vizează o categorie de persoane, ci o etnie.

Astfel, singura măsură dispusă în acest dosar este restituirea unui lanț și a unui lacăt de la poarta cimitirului din Valea Uzului, distrusă în timpul incidentelor violente din iunie 2019.

Printre explicaţiile aduse de procurorul Daniel Gălbează se numără:

  • „Cerința esențială a elementului material al infracțiunii este ca incitarea la ură/discriminare să fie adresată publicului, prin public înțelegându-se un număr indeterminat de persoane. Dacă incitarea se adresează unei sau unor persoane determinate și nu unei categorii de persoane, nu există infracțiunea prevăzută de art.369 Cod Penal, ci o instigare individuală sau plurală, ca formă a participației, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile acesteia.
  • În prezenta cauză, cuvintele jignitoare au fost adresate unui număr limitat de persoane, respectiv celor care au refuzat să permită intrarea în cimitir a persoanelor care au fost autorizate în acest sens.
  • Apreciem că, și prin scandarea unor presupuse lozinci antimaghiare de genul afară cu ungurii din țară, așa cum au fost descrise în denunțul formulat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.369 Cod Penal, din aceleași motive invocate mai sus, aceste lozinci nefiind de natură să provoace incitarea publicului la ură sau discriminare, în condițiile în care incitarea trebuie să vizeze o categorie de persoane (de ex. Persoane cu un anumit tip de handicap, homosexuali, etc) și nu o etnie, aceste manifestări constituind cel mult o contravenție” (extras ordonanța de clasare), transmite HotNews.

În data de 6 iunie 2019, Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului, judetul Harghita, a fost scena unor tensiuni între mai multe organizații românești, jandarmi și maghiarii formaseră un lanț în jurul acestui cimitir, în încercarea de a împiedica pătrunderea românilor.

Situația a degenerat în momentul în care mai mulți români au rupt poarta cimitirului și au pătruns în incinta acestuia. Mai mulți maghiari au fost loviți cu steaguri, pietre și au fost scuipați, pe fond de melodii patriotice, imnul României și în scandări precum „Marș afară”, „Marș la Budapesta” sau „Afară cu ungurii din țară”. Într-un final, maghiarii au părăsit zona și asociațiile românilor, în frunte cu preoți, au pus lumânări la morminte și s-au ținut slujbe de comemorare.