Viktor Orbán, comentarii acide după apelul către maghiarii din Transilvania de a merge la vot

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a lansat un atac dur la adresa vicepreședintelui Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, după declarațiile făcute de acesta din urmă în legislativul european. Acesta i-a îndemnat pe maghiarii din Transilvania să participe la vot la alegerile parlamentare din Ungaria și a criticat politicile guvernului de la Budapesta, poziție care a provocat reacția rapidă a liderului ungar.

Replica lui Orbán a venit printr-un mesaj publicat pe platforma X, unde premierul ungar a susținut că europarlamentarul român și-ar fi permis să le dea lecții maghiarilor și să le spună cum ar trebui să voteze. În mesajul său, liderul de la Budapesta a transmis că Ștefănuță ar fi trebuit, înainte de astfel de declarații, să analizeze situația economică din Europa.

„Vicepreședinte Nicu Ștefănuță, în Parlamentul European ai avut îndrăzneala să le dai lecții maghiarilor și să îi îndemni să voteze împotriva noastră. Înainte de a face asta, poate ar trebui să te uiți în jurul Europei”, a transmis Viktor Orbán.

Orbán compară situația economică din Europa cu politicile Ungariei

În continuarea mesajului, Viktor Orbán a susținut că numeroase state europene se confruntă în prezent cu măsuri de austeritate, concedieri și închideri de fabrici, în timp ce Ungaria ar fi urmat o direcție diferită.

Potrivit premierului ungar, guvernul său ar fi reușit să asigure locuri de muncă pentru toți cei care doresc să muncească. De asemenea, el a menționat o serie de măsuri sociale adoptate în ultimii ani, printre care scutirea pe viață de impozit pe venit pentru mamele cu doi sau mai mulți copii, majorarea salariului minim cu încă 11%, introducerea unor credite ipotecare fixe de 3% pentru tineri și extinderea programelor de sprijin pentru familii.

Orbán a legat aceste politici de poziția sa față de războiul din Ucraina, sugerând că Ungaria ar fi ales să își păstreze resursele financiare pentru propriile priorități interne. Liderul ungar a transmis că diferența dintre politica promovată la Bruxelles și cea a guvernului său ar fi reprezentată de faptul că Budapesta ar pune pe primul loc interesele propriilor cetățeni.

„În toată Europa vedem austeritate, concedieri și fabrici care se închid.

În Ungaria, în schimb, am asigurat locuri de muncă pentru toți cei care vor să muncească, am introdus scutirea pe viață de impozit pe venit pentru mamele cu doi sau mai mulți copii, am majorat salariul minim cu încă 11%, am introdus credite ipotecare fixe de 3% pentru tineri și am extins sprijinul pentru familii.

Toate acestea sunt posibile pentru că ne păstrăm banii în Ungaria, în loc să îi aruncăm în Ucraina. Aceasta este diferența dintre politica de la Bruxelles și prioritățile Ungariei: noi ne punem oamenii pe primul loc”, a adăugat premierul ungar.

În finalul mesajului, premierul ungar a făcut și o referire ironică la situația economică a României, afirmând că, în semn de bunăvoință, ar fi ales să nu comenteze despre starea economiei românești.

„Ca semn al bunăvoinței mele, m-am abținut să fac comentarii despre starea economiei românești”, a încheiat Viktor Orbán.

Replica lui Nicu Ștefănuță: „Maghiarii merită mai bine. Nimic nu durează o veșnicie”

După publicarea mesajului de către Viktor Orbán, Nicu Ștefănuță a venit cu o reacție pe rețeaua de socializare Facebook. Acesta a transmis că problema reală nu ar fi participarea oamenilor la vot, ci dificultățile cu care se confruntă societatea, menționând sărăcia, corupția, frica și problemele din sistemul medical.

În mesajul său, Ștefănuță a susținut că maghiarii merită condiții mai bune și că nicio situație politică nu durează la nesfârșit.

„Problema nu este că votează oamenii, ci: Sărăcia este. Corupția este. Frica este. Spitalele nefuncționale sunt. Maghiarii merită mai bine. Nimic nu durează o veșnicie. Hai Ungaria!“, a scris Nicu Ștefănuță pe Facebook.

Schimbul de replici are loc într-un context politic tensionat, în condițiile în care în Ungaria urmează să aibă loc alegeri parlamentare în luna aprilie. Potrivit sondajelor recente, partidul aflat la guvernare, Fidesz, condus de Viktor Orbán, este urmat îndeaproape de formațiunea de opoziție Tisza, condusă de Péter Magyar.