Investitorii din această țară nu dau vreun semn că ar migra către România, iar asta pentru că țara noastră are carențe din multe puncte de vedere. De departe, traiul este mai bun în această țară vecină.

Ungaria o duce din ce în ce mai bine. Statisticile arată că economia se află pe o pantă ascendentă, că salariile cresc, industria construcțiilor merge din ce în ce mai bine, iar investițiile în fabrici sunt din ce în ce mai multe.

Probabil nu mulți știu că FMI a îmbunătăţit aici proiecţiile de creştere din 2019, Ungaria fiind printre puținele țări din Europa care beneficiază de acest lucru.

Strategii băncii Takarékbank prognozează că în primele luni din 2019 PIB-ul Ungariei va atinge o cifră mai mare de 5%. De asemenea, economia ar putea avansa cu 4,4% în anul acesta. Anul trecut, conform FMI, economia a crescut cu 4,9%. În noiembrie 2018 analiștii băncii au crescut estimprile de creștere economică de la 4,6% la 4,8%. Pentru anul acesta, ei prognozau un avans de 4,2%.

„Pe baza datelor din primele două luni, putem spune nu doar că Ungaria nu încetineşte, ci şi că ea chiar accelerează”, spune Gergely Suppan, economist şef al Takarékbank, citat de Portfolio.hu. „Sectorul de retail, industria şi construcţiile arată o creştere rapidă, care duce avansul PIB-ului din primul trimestru peste nivelul de 5%.”

„Dinamicile salariale sunt mai mari decât aşteptările, a fost introdus un plan de acţiune pentru protecţia familiei, industria s-a desprins la începutul acestui an, în pofida grevei de la Audi Ungaria, în timp ce capitalul intră în fabricile maghiare”, explică analistul.

Potrivit analiștilor, consumul avansează datorită majorărilor salariale. Ungaria se află pe o pantă ascendentă în ciuda faptului că economiile țărilor din jur încetines.

Germania de exemplu, și-a redus de curând proiecţia de creştere a PIB în 2019 pentru a doua oară în ultimele trei luni. PIB-ul estimat pentru anul acesta ar avansa cu un procent de 0,5%, în condițiile în care în ianuarie prognoza era de 1%

„S-au dus vremurile bune pentru economia germană”, spune Joachim Lang, directorul asociaţiei industriale BDI.

„Trebuie să majorăm salariile, nu avem nicio altă şansă de supravieţuire”, spune Suppan, despre Ungaria.

„Nu ne putem permite ca ritmurile să fie mai mari în România”, a adăugat el.

Strategul este sigur că investitorii străini nu vor căuta să se mute în alte țări apropiate Ungariei.

„Şi unde să se ducă companiile, în România, unde infrastructura este slabă, sau în Ucraina, unde este război? Sau poate în Balcani, de unde mulţi au emigrat deja?”, întreabă retoric strategul.