După mai bine de 5 ani de la ultimele tensiuni pe acest subiect, scandalul exploatării gazelor de şist revine din nou în actualitate în vestul ţării.

După ce o firmă din Ungaria a cumpărat 9 hectare de teren în judeţul Arad, aproape de graniţă, zeci de primar din judeţ s-au întâlnit pentru a stabili un plan de acţiune. Ei se tem că forările prin metode neconvenţionale le vor afecta terenurile, dar şi pânza freatică.

De unde a început întregul scandal?

În urmă cu cinci ani, o firmă din Ungaria le-a cerut mai multor proprietari de terenuri să le permită să facă prospecțiuni pe parcelele lor. Oamenii s-au speriat că firma ar viza de fapt exploatarea de gaze de șist şi au înființat Asociația pentru salvarea Câmpiei de Vest, dând totodată în judecată investitorul maghiar. În prezent, oamenii au aflat că aceeaşi firmă din Ungaria a reușit să cumpere nouă hectare de teren în Curtici și Dorobanți, judeţul Arad, prin intermediul unei firme de avocatură.

“Au cumpărat teren 3,74 hectare și au venit să depună dosarul pentru certificatul de urbanism, pentru forare și explorare”, afirmă primarul din Dorobanţi, Erika Korondi Josza. “Nimeni nu și-ar fi dorit ca pământul lui să fie primul pe care se vor instala aceste sonde, care se presupune că vor afecta toată agricultura din zonă și vor afecta viitorul copiilor”, declară şi secretarul primăriei Dorobanţi, Ardelean Hannelore.

Principala temere a oamenilor din zonă este că substanţele folosite în timpul forărilor pentru gaze de şist ar putea contamina pânza freatică, scrie digi24.ro.

“Apa freatică la noi e la doi metri jumate, deja dăm de apă și ne e teamă tuturor”, spune Ciprian Otlăcan, primarul din Macea.

“Este crimă și pedeapsă. Aceste pământuri au fost păstrate și au produs pentru oameni și pentru semenii noștri de o viață întreagă. Acum să le distrugem și să facem sonde”, afirmă şi Dimitrie Musca, preşedintele combinatului agroindustrial din Curtici.

Care este poziţia firmei din Ungaria?

Reprezentanţii firmei din Ungaria transmit că nu vor să extragă gaze de şist din judeţul Arad, iar acordul semnat cu ANRM nu include nicio activitate legată de gaze de şist. În plus, firma ar fi cumpărat acele loturi tocmai pentru a nu afecta activitatea fermierilor, astfel încât operațiunile de explorare pentru resurse de gaze convenţionale să nu aibă vreun impact asupra culturilor agricole.

“Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist. {…} Am semnat un acord cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale ale cărui prevederi legale NU includ nicio activitate legată de gaze de șist. {…} În cadrul operațiunilor de explorare pentru identificarea resurselor de gaze convenționale existente, Panfora Oil & Gas a achiziționat câteva suprafețe de pământ în zonă pentru a realiza forajele necesare. Achiziționarea s-a făcut prin intermediar pentru că Panfora nu are experiența și expertiza necesară acestor operațiuni”, transmit reprezentanţii firmei acuzate.