Liderul partidului naţionalist radical Mi Hazank (Patria noastră) din Ungaria, Laszlo Toroczkai, a cerut vineri lansarea unei dezbateri sociale cu privire la posibilitatea reintroducerii pedepsei cu moartea, comentând un caz de crimă produs într-un sat din nord-estul ţării.

Toroczkai a afirmat într-o conferinţă de presă că femeia de 61 de ani victimă a crimei de joi de la Saly a fost ucisă „de un atacator care era probabil de etnie romă”.

Potrivit liderului Mi Hazank, formaţiune care nu face parte din legislativ, actualul sistem de justiţie penală din Ungaria nu pare să fie în măsură să descurajeze comiterea de crime, în timp ce politicienii încearcă să „ascundă problema sub preş” şi să „menţină tăcerea în ce priveşte criminalitatea care afectează mediul rural”, anunță agenția maghiară de presă, conform Agerpres.

Mi Hazank este singurul partid ungar care a ridicat problema reintroducerii pedepsei cu moartea şi doreşte ca poporul ungar să decidă singur în astfel de probleme şi nu să se supună unor decizii luate în afara ţării, a menţionat Toroczkai.

Opoziția fermă a Uniunii Europene

„Nu trebuie să acceptăm întotdeauna statu-quo-ul, mai ales când merge împotriva intereselor oamenilor”, a spus politicianul ungar, în răspuns la o observaţie că, în calitatea sa de membră a Uniunii Europene, Ungaria nu are autoritatea de a reintroduce pedeapsa capitală.

„Nu mă interesează de organizaţiile pentru drepturi sau de UE. Trebuie să schimbăm ce nu este bine”, a adăugat el.

Trebuie menționat că Premierul maghiar Viktor Orban a vorbit în 2015 despre intențiile de a reintroduce pedeapsa cu moartea, dar s-a lovit de reacția dură a organismelor europene.

Dacă Ungaria reintroduce pedeapsa capitală va fi declanşată procedura care ar putea conduce la sancţiuni, cum ar fi suspendarea drepturilor sale de vot în Consiliul European, instanţă de decizie supremă a celor 28 de state membre, echivalentă cu ieşirea din UE, a fost avertizată Budapesta acum cinci ani.

Iar preşedintele Parlamentului European de la acea vreme, germanul Martin Schulz, a informat autoritățile de la Budapesta că pedeapsa cu moartea este incompatibilă cu statutul de membru al UE.