Acest lucru aduce în actualitate confruntarea cu numeroase probleme: planurile de vaccinare, atitudinea populației față de vaccin și eficacitatea vaccinurilor împotriva mutațiilor virale care continuă să apară, ultima în Japonia, dar o astfel de discuție este inutilă dacă este decuplată de analiza modului în care vaccinurile au fost și sunt distribuite (nesatisfăcător) în diferitele țări, scrie Galileo Violini pentru EL ESPECTADOR (Columbia). 

Să ne referim la cifre: realitatea crudă demonstrează că președintele Republicii Dominicane, Luis Abinader, avea dreptate când, în urmă cu câteva zile, a vorbit despre o lipsă de solidaritate din partea țărilor bogate. Aceste cifre, pe care le vom prezenta într-un tabel la sfârșit, sunt seci, dar nu mute. La momentul redactării acestui material, 21 februarie, baza de date a Universității Johns Hopkins înregistrează în actualizarea sa de la 7.50 a.m. (AST) de ieri, sâmbătă, 200.329.782 de vaccinări. Este posibil ca pentru unele țări din America Latină informațiile să nu fie actualizate. De exemplu, Republica Dominicană continuă să apară cu 373 în prima zi, în timp ce a ajuns deja la 8.754. În orice caz, micile variații din ultimele ore sau din cauza intervalului dintre publicarea oficială a datelor și înregistrarea acestora nu afectează imaginea analizei noastre.

Numărul țărilor în care a început vaccinarea crește foarte lent

Incluzând câteva entități geografice, care într-un context epidemiologic ar trebui să fie luate în considerare individual, astăzi sunt 92 și pe 17 februarie erau 81, mai puțin de jumătate din țările membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU). Cincisprezece dintre ele au efectuat aproape 178 de milioane de vaccinări, 88,7% din total, în timp ce ultimele 15, doar 30.791. Peste 100 de țări încă nu au primit vaccinuri, la trei luni după ce în Marea Britanie, Rusia și China a început vaccinarea. Cea mai critică situație este cea a Africii, unde, cu excepția Marocului, care a vaccinat mai mult de două milioane de oameni, 6,40% din populația sa, și a din Insulelor Seychelles, cu 20,6%, o destinație turistică pentru țările bogate (61.000 de vaccinări), totalul în celelalte țări (doar cinci) nu ajunge la 100.000. Și asta pe un continent a cărui populație este de 1,2 miliarde de locuitori. 

În urmă cu patru zile, British Journal of Medicine a publicat rezultatele unei analize post-factum foarte riguroase, chiar dacă se limitează la Lusaka, capitala Zambiei, unde, între iulie și septembrie, COVID-19 a cauzat cel puțin 15% din decese. 70% dintre cei decedați au murit acasă și nu au făcut niciodată teste. Nu există niciun motiv să credem că Lusaka este rara avis între orașele africane și, prin urmare, acest rezultat pune la îndoială explicațiile obișnuite ale paradoxului că Africii care are mult mai puține cazuri de infecții și decese COVID-19 decât America și Europa, și anume: imunitatea colectivă de reacție încrucișată indusă prin expunerea la alte coronavirusuri, structura de vârstă mai tânără la populațiile africane, experiența acumulată în timpul crizei Ebola, răspunsuri imune înnăscute nespecifice, de protecție împotriva COVID-19.

Autorii studiului propun o explicație simplă și plauzibilă: date insuficiente. Și susțin că supravegherea bolilor într-o situație de urgență sanitară globală poate fi prea dificilă pentru țările cu resurse limitate și cu rate ale mortalității deja mari. Există îndoieli cu privire la acuratețea datelor și în țările avansate, susținute de numărul ridicat de decese în raport cu extrapolarea seriei istorice a mortalității.

Inegalitate accentuată în America Latină

În America Latină, se constată o inegalitate accentuată între patru țări, cu puțin peste 11 milioane și jumătate de vaccinări, 5,8% din total, și celelalte, unde în opt țări totalul de cavvinări este de 315.000. Un procent de 5,8% ar putea părea acceptabil pentru un continent a cărui populație este de 5,6% din lume. Este mai puțin comparativ cu cele din America de Nord și Europa. Statele Unite și Canada, cu 4,8% din populația lumii, au efectuat 30,44% din vaccinări, iar Uniunea Europeană, împreună cu Marea Britanie, membră a Uniunii până pe 31 decembrie trecut, cu o populație comparabilă cu cea din America Latină, a efectuat 21,4% din vaccinări.

Aceste date le sunt cunoscute țărilor avansate. În noiembrie anul trecut, G20 s-a întâlnit la Abu Dhabi și a existat un consens larg asupra faptului că vaccinurile ar trebui să ajungă în toate țările, astfel încât nimeni să nu rămână în urmă, s-a spus. În mod clar, realitatea din următoarele două luni a fost diferită. Dar angajamentele de la Abu Dhabi au fost confirmate de G7, vinerea trecută, la Londra, unde două țări au schimbat poziția adoptată la Abu Dhabi.

În mod previzibil, au fost Statele Unite, al căror nou președinte s-a angajat la un plan bianual de sprijinire a programului COVAX, în valoare de 4 miliarde de dolari. Cealaltă țară a fost Marea Britanie, care a fost deschisă cu privire la transporturile de vaccinuri către țările sărace. De asemenea, s-a vorbit despre fonduri care să le ajute, iar președintele Macron a propus donarea unei părți a vaccinurilor achiziționate de țările bogate.

Comportamentul țărilor bogate prezintă elemente contradictorii. Există conștientizarea faptului că, dacă pandemia din Africa sau America Latină scapă de sub control, acest lucru va avea un impact negativ asupra economiei mondiale și poate favoriza apariția de noi mutații, fără a menționa riscurile destabilizării politice și posibilele consecințe asupra echilibrului geopolitic. Cu toate acestea, ele au pus în mișcare o acțiune de producție, achiziții și opțiuni de cumpărare depășind adesea chiar nevoia lor și posibil și producția, favorizate fiind de capacitatea lor de a le oferi companiilor farmaceutice prețuri mai mari.

Acest lucru poate avea explicații în problemele de politici interne sau în incertitudinile cu privire la termenele de livrare, dar subestimează posibilele consecințe. Această politică le permite Statelor Unite să aspire să dispună de suficiente doze pentru a-și putea vaccina populaţia până la sfârșitul lunii iulie, iar Europei îi permite să stabilească obiectivul de 70% până atunci, în timp ce perspectivele latino-americane sunt foarte diferite, deoarece abia la sfârșitul anului se crede că se poate ajunge la procente rezonabile de vaccinare a populației, iar pentru Africa livrările trebuie să înceapă cât mai curând posibil, scrie Galileo Violini pentru EL ESPECTADOR (Columbia).

Pierdere de 9 trilioane de dolari în întreaga lume

Un studiu al Camerei Internaționale de Comerț (CIC) prezice, într-un astfel de scenariu, o pierdere de 9 trilioane de dolari în întreaga lume, care ar afecta în principal țările bogate. Există însă și analize care nu par să se îngrijoreze de această posibilitate. În Europa, preocupările celor mai fragile țări cu privire la inocularea lentă a vaccinului au făcut obiectul unui interogatoriu adresat Parlamentului European de către un fost ministru român de finanțe care, citând o companie de asigurări, a estimat un cost de 90 de miliarde de euro, dacă obiectivul de 70% ar fi atins cu întârzieri și, pe de altă parte, în previziunile sale de iarnă, Comisia a calculat că, dacă o imunitate de 70% ar fi atinsă până în iunie, și nu iulie, efectul asupra PNB european ar fi o creștere mai mare de 350 miliarde de euro.

Diferența de ordine de mărime în estimarea CIC ne nedumerește. În orice caz, aceste aspirații trebuie să fie confruntate cu realitatea producției. Vestea bună, cum ar fi aceea că vaccinul Pfizer ar putea să nu mai aibă nevoie de temperaturi foarte scăzute, alternează cu vestea proastă a livrărilor reduse, precum cea anunțată de AstraZeneca. În urmă cu o săptămână, președinta Uniunii Europene a recunoscut că există optimism cu privire la capacitatea de producție și că dificultățile producției de masă au fost subestimate.

America Latină ar trebui probabil să ia în considerare extinderea și în alte țări a experienței-pilot de cooperare dintre Argentina și Mexic. Aceste țări, desfășoară din august un program comun, finanțat parțial de Carlos Slim, prin care Argentina furnizează Mexicului substanța activă, iar procesul de ambalare se desfășoară în Mexic. Acest program își propune să producă între 150 și 250 de milioane de doze, care ar putea fi utilizate și pentru alte țări din America Latină. În urmă cu o săptămână, Mexicul a primit primul transport de antigen, suficient doar pentru 12 milioane de doze, ceea ce nu ne permite să fim foarte optimiști în ceea ce privește calendarul acestui program.

Această experiență și cea a Braziliei, care are propriul său plan de producție, ridică problema unei eventuale producții locale. Competențele există și, în anumite cazuri, și voința politică. Încercarea președintelui dominican, Luis Abinader, de a ajunge la un acord cu Moderna pentru producția locală a vaccinului, pe care guvernul său ar fi susținut-o, nu a avut succes, dar acest lucru nu diminuează importanța posibilității unui efort regional mare pentru a produce vaccinul, chiar dacă rezultatele pot fi văzute doar într-un viitor nu foarte apropiat.

Nu ar trebui să existe nicio îndoială că, fără a ignora efortul extraordinar care, datorită finanțării publice gigantice, a permis companiilor farmaceutice să aibă vaccinuri în mai puțin de un an, sănătatea globală este mai importantă decât interesul acestor companii. Dacă această premisă ar fi acceptată, nu ar trebui să existe nicio îndoială că multe dintre problemele țărilor care nu își permit să participe la licitații ale căror prețuri inițiale sunt deja scumpe s-ar putea rezolva printr-o liberalizare a brevetelor de vaccinuri pentru COVID-19. Această propunere a fost prezentată în decembrie de către India și Africa de Sud, care au solicitat Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) să suspende drepturile de proprietate intelectuală pentru tehnologii, medicamente sau vaccinuri împotriva COVID-19, cel puțin până când se atinge imunitatea colectivă.

Diferență mare între țările din nord și cele din sud

Propunerea, primită favorabil de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de organizații precum Medicii Fără Frontiere, a dezvăluit o diferență rareori atât de marcată între țările din nord și cele din sud, deoarece, în pofida unei majorități favorabile în OMC, de 99 de țări, la reuniunea din 17-18 decembrie a Consiliului General al Organizației, țările care au promovat propunerea nu au obținut mai mult decât recunoașterea faptului că „angajamentele anticipate de piață (AMC)… negociate de guvernele naționale… [pot] înclina distribuția vaccinului pe baza capacității de plată, mai degrabă decât din motive medicale. Guvernele care subscriu unui astfel de angajament, AMC, pentru un potențial vaccin care nu demonstrează dovezi ale siguranței și eficacității riscă să nu aibă acces imediat și suficient la alte vaccinuri de succes. Aceste preocupări au fost reflectate în declarațiile unor membri ai OMC”.

Este de necontestat faptul că, în aceste luni, companiile producătoare i-au privilegiat pe unii cumpărători. În timp ce țările mai puțin bogate așteptau, Pfizer și Moderna au oferit cantități mari de doze țărilor bogate, chiar dacă și între ele s-au înregistrat diferențe, în principal, dar nu numai, în ceea ce privește aprovizionarea de la AstraZeneca. Nu ni se pare că diferența imensă dintre dozele administrate țărilor bogate și cele mai puțin bogate (dacă și când au fost livrate), documentată în tabelul următor, poate fi justificată printr-o întârziere din cauza problemelor de aprovizionare sau de organizare, nici printr-un drept de prioritate îndoielnic al țărilor mai favorizate, pentru că au finanțat cercetarea care a făcut posibilă obținerea vaccinului.

În prima, a patra și a șaptea coloană ale tabelului enumerăm, respectiv, cele zece țări cu cel mai mare număr de vaccinuri furnizate, următoarele zece și țările din America Latină care, începând cu 16 februarie, începuseră să vaccineze. În coloanele laterale, pentru fiecare țară, prezentăm procentele, calculate cu referire la populație, ale tuturor vaccinărilor și ale celor completate cu a doua doză.

Este evident că aceste date nu sunt echitabile și arată că pandemia nu este considerată o problemă globală care necesită acțiuni coordonate și generale. Acest lucru este deosebit de îngrijorător pentru organizațiile internaționale, nu numai pentru OMS, ci și pentru ONU. În ședința de miercurea trecută a Consiliului de securitate, secretarul general Antonio Guterres a considerat situația inegală și nedreaptă și a declarat că, „în acest moment critic, corectitudinea în materie de vaccinuri este cel mai mare test moral pentru comunitatea mondială”, cerând un plan global de vaccinare care să îi reunească pe cei care au puterea de a asigura distribuția echitabilă a vaccinurilor: oameni de știință, producători de vaccinuri și finanțatori. Aceste declarații par să fi avut ecou la întâlnirea G7 menționată anterior.

La acea ședință a Consiliului de Securitate, purtătorul de cuvânt al țărilor cu resurse mai puține a fost Mexicul, al cărui ministru de externe a solicitat accelerarea programului COVAX și inversarea procesului de acaparare a vaccinurilor, pentru a se acorda prioritate acelor țări care, dacă există o modificare a ritmului, este posibil să fie nevoite să aștepte mult timp până să aibă acces la vaccinuri. Mexicul, care deține, de asemenea, președinția Comunității statelor din America Latină și Caraibe (CELC), este țara care ar putea cel mai bine să reamintească lumii că „Inegalitatea produce un decalaj… o diviziune profundă nemaivăzută și că de asta depinde securitatea întregii umanități”, fidel fiind principiului că are în ADN-ul său ceea ce a afirmat de Benito Juárez la 16 iulie 1867: „Respectarea drepturilor celorlalți înseamnă pace”, scrie Galileo Violini pentru EL ESPECTADOR (Columbia).

Sursă foto: INQUAM Photos, Cornel Putan