Între 15 şi 18 noiembrie 2018, în Pavilionul B2 al Centrului Expoziţional Romexpo, va avea loc ediţia aniversară a Târgului de Turism al României. Încă din 1997, centrul expoziționalk din  București a inclus în portofoliul său un târg dedicat specialiștilor din industria turismului și pasionaților de călătorii. De atunci, de două ori pe an, la Târgul de Turism al României, vizitatorii au ocazia să se informeze şi să aleagă cele mai atractive oferte de vacanţe sau călătorii, iar experții din domeniu să-și dezvolte și consolideze afacerile cu profil turistic.

Târgul de Turism al României este locul unde vizitatorii au la dispoziție cea mai variată ofertă pentru petrecerea timpului liber. Agenţiile şi tour-operatorii îşi prezintă pachetele destinate pasionaţilor de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar și celor entuziasmaţi de croaziere și destinaţii exotice. Conform oficialilor Romexpo, în acest an peste 210 companii vor expune pe o suprafață de peste 10.000 de mp și vor întâmpina vizitatorii cu pachete turistice avantajoase fie că vorbim despre locuri din România sau destinații exotice. Gradul de internaţionalizare a celei de-a 40-a ediții a Târgului de Turism al României este de 17%, 16 ţări promovându-şi zonele şi obiectivele turistice: Albania, Bulgaria, Chile, Cuba,  Cehia, România, Germania, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Luxemburg, Republica Moldova, Palestina și Serbia.

Pentru vizitatori sunt pregătite mii de pachete care vizează turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinaţiile  exotice, croazierele şi turismul de aventură. Mai mult decât atât, evenimentul este locul ideal pentru stabilirea şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri

Târgul de Turism al României este organizat bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi cu sprijinul: Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). Intrarea la eveniment poate acvea loc între orele 10 și 18, biletul de acces costând 20 de lei.