Leul românesc a trecut, fără să se deprecieze, și prin moțiunea de cenzură, menită să destituie Guvernul, și prin manifestațiile stradale ale oamenilor nemulțumiți de măsurile de austeritate. Revine însă problema stabilității monedei naționale în raport cu principalele valute internaționale.
Un punct de vedere relativ nou l-am aflat de la analiștii Erste Asset Management (EAM), care au organizat mai multe seminarii pentru jurnaliștii din piețele Europei Centrale și de Est sunt prezenți. „Nu există un război al valutelor, sunt doar cicluri economice și negocieri politice“, a declarat Alexander Fischer, director executiv la EAM, explicând mișcările internaționale de depreciere ale unor valute.
În condiții de recesiune, riscul inflaționist este redus, deoarece populația și companiile nu au bani pentru cheltuieli. Ceea ce înseamnă că monedele rămân stabile sau se apreciază, îngreunând sarcina autorităților de achitare a datoriilor și de acoperire a deficitelor.
Leul se va aprecia ușor
Economiile emergente, însă, importă inflație din țările dezvoltate care își permit să emită monedă fără o acoperire reală, cum este SUA. Dolarul american este cumpărat practic de către zonele în dezvoltare, iar de aici pornește și „războiul“ legat de valoarea valutelor. „Degeaba cer americanii ca yuanul chinez să se aprecieze, chinezii răspund că îl pot aprecia mai mult, dar vor vinde toate obligațiunile emise de SUA“, arată Fischer.
Deprecierea monedelor naționale nu este văzută ca o soluție pe termen lung. Necesitatea ca economiile emergente să ajungă la nivelul celor dezvoltate obligă valute precum leul să se aprecieze. Dacă tot ne raportăm la euro, să nu uităm că PIB a scăzut mult mai mult în euro și din cauza diferenței de curs din 2008 (3,6827 lei/euro) față de 2009 (4,2373 lei/euro). Pornind și de la această idee, analiștii EAM estimează că leul va ajunge la un raport de 4,1 față de euro la sfârșitul anului viitor, o apreciere mică, în linie cu posibilitățile de creștere ale economiei autohtone.
Protecția față de inflația externă
O altă problemă importantă din prezent, adică din anii de recesiune, este utilitatea banilor pe care băncile centrale îi aruncă în piață pentru susținerea economiei. „Băncile centrale bagă bani în piață prin oferirea de credite instituțiilor financiare care, de fapt, nu au nevoie, iar fondurile ajung astfel în piețele de capital, nu în economia reală“, arată Alexander Fischer. „Iar de la instituțiile financiare banii ajung în economiile emergente, care oferă randamente mai bune decât cele dezvoltate.“
Protejarea statelor emergente față de plasamentele străine generatoare de inflație se poate face prin sterilizarea sumelor intrate pentru a nu lăsa moneda proprie să se aprecieze sau chiar prin instituirea unor taxe la cumpărarea de valută, cum a făcut Brazilia, unde statul percepe o taxă de 6% pentru achiziționarea de monedă străină. Iar în cazuri extreme se poate ajunge ca în Venezuela, unde trupele armatei au fost scoase pe străzi pentru ca statul să se asigure că niciun comerciant nu va majora prețurile. Deocamdată, România nu se află în niciuna dintre situații, dar nici nu se poate spune că avem nevoie de depreciere.
Degeaba cer americanii ca yuanul chinez să se aprecieze, chinezii răspund că îl pot aprecia mai mult, dar vor vinde toate obligațiunile emise de SUA.
Alexander Fischer, director executiv al EAM
