Primul magazin a apărut în 2001, în Timișoara. De atunci, rețeaua s-a mărit continuu, atât la nivel de județ, cât și la nivel național.

Încă de la finele anului trecut, reprezentanții retailerului Profi declarau că vor să deschidă alte 200 de noi magazine în anul 2017 şi să ajungă, astfel, la o reţea de 700 de magazine.

Prin magazine prezente în 289 de localităţi, Profi ajunge la aproape 12.000 de angajaţi. În noiembrie 2016, Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a anunţat semnarea unui acord de vânzare a 100% din acţiunile Profi Rom Food, într-o tranzacţie ce se situează la peste jumătate de miliard de euro.

Mid Europa Partners este una dintre cele mai mari firme independente de private equity care activează pe pieţele în creştere din Europa Centrală şi de Est. Cu prezenţă în Londra, Budapesta, Varşovia şi Istanbul, Mid Europa Partners a strâns şi administrează fonduri de aproximativ 4,3 miliarde euro.

 

Te-ar putea interesa și: