Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a spus că în prima săptămână din ianuarie este aşteptată şi autorizarea vaccinului produs de compania Moderna.

„Numărul de vaccinuri contractate cu Moderna este de circa 3,5 milioane, dar şi aici se poate creşte şi,de asemenea, de la compania BioNTech-Pfizer au fost contractate suplimenatar încă 4,2 milioane de doze, deci în total vorbim de peste 12 milioane de doze contractate de la Pfizer şi circa 3,5 milone de doze contractate, care revin României, de la compania Moderna, dacă aceasta va primi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentelor (AEM)”, a precizat dr Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă este optimist că în luna iunie vom avea 3 milioane de români vaccinaţi anti-COVID-19, el a răspuns că este convins că numărul va fi mult mai mare.

Vom avea cel puţin 3 milioane de persoane vaccinate

„Eu sunt optimist din fire, şi din acest punct de vedere sunt aproape convins că vom avea cel puţin 3 milioane de persoane vaccinate – eu cred că vom avea mult mai multe -, pentru că calendarul de livrare şi de disponibilitate a vaccinului ne permite acest lucru. Dacă vom avea vaccinuri disponibile şi de la alte companii care vor primi autorizare, cu siguranţă acest ritm de vaccinare va fi mult mai mare”, a mai menţionat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă.

El a menționat că de luni activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută luni în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic. În opinia sa, se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

Gheorghiță a susținut că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.