Europa analizează un nou vaccin împotriva COVID-19. Mai exact, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi, 16 februarie, o solicitare în acest sens ce vizează vaccinul produs de gigantul american Johnson & Johnson.

EMA analizează încă de anul trecut datele privind vaccinul Johnson & Johnson

Marţi, compania Janssen, filiala din Belgia a companiei farmaceutice americane, a transmis EMA o solicitare oficială pentru autorizarea condiţionată a vaccinului împotriva COVID-19, scrie agenţia EFE.

EMA a început încă de la finalul anului trecut, din decembrie, o analiză în timp real a datelor privind eficacitatea şi siguranţa vaccinului J & J. Aşadar, agenţia europeană va putea acum să evalueze cererea “într-un calendar accelerat”.

Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului estimează că evaluarea noului vaccin s-ar putea încheia aproximativ la jumătatea lunii martie. Există însă şi o condiţie impusă Johnson & Johnson: informaţiile prezentate trebuie să fie „suficient de complete şi solide”, astfel încât acest vaccin să primească autorizaţia de comercializare condiţionată în UE.

Ce rezultate a avut, până în prezent, vaccinul în diferitele teste clinice?

Compania farmaceutică din Statele Unite informează că vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului.

În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui.

Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.

Vaccinul J & J foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.