Publicația Inpolitics scrie că suntem la un pas de un nou posibil scandal în sânul puterii din România, adică în coaliția de Guvernare. Se pare că în ultimele aranjamente PNL-USR PLUS, formațiunea lui Kelemen Hunor, UDMR, nu va mai prinde loc la masa împărțelii TVR și Radio. Acest lucru ar putea să complice votul în Parlament îm viitorul apropiat.

Informații pe surse privind ultimele negocieri

Conform ultimelor informații intrate în posesia noastră, liberalii și useriștii au optat pentru o formulă nouă în cazul TVR și Radio, care, pe lîngă problemele juridice, ar putea crea noi tensiuni politice, scrie inpolitics.ro.

Ce se întâmplă joi

Concret, președinții Radio și TVR, George Severin și Doina Gradea, vor fi audiați joi în comisiile de cultură reunite, iar săptămîna viitoare ar urma să se trîntească la vot raportul de activitate, să fie debarcate actualele consilii de administrație și să fie numiți directori interimari. O mare problemă e că rapoartele pe anul trecut nu sunt depuse încă, potrivit legii termenul fiind 15 aprilie, iar trîntirea rapoartelor pe 2018-19 ar crea un haos juridic, pentru că ar însemna că actualele conduceri sunt în ilegalitate de la începutul anului 2020.

Unul dintre motivele de nou scandal e faptul că separarea funcțiilor de președinte și director general, anunțată de coaliție, reclamă modificarea legilor existente, iar asta se estimează că ar dura luni bune de aici încolo, de aceea s-a recurs la varianta interimarilor, doar pentru a fi eliminați din schemă Gradea și Severin.

PNL și USR PLUS vor totul doar pentru ei

Numai că noua strategie duce la împărțirea conducerilor doar între PNL(TVR) și USRPLUS (Radio), lăsînd UDMR pe afară, pe termen nedefinit. Cum directorii interimari vor conduce fără Consilii de Administrație, care se numesc abia odată cu președinții plini, situația devine și mai tentantă pentru PNL și USRPLUS.

În egală măsură, se poate produce o situație foarte neplăcută, în care parlamentul demite actualele CA-uri, dar nu reușește să numească interimari din lipsă de cvorum etc. În acest caz, actualii directori, chiar demiși, rămîn interimari termen de maxim 6 luni, dar cu puteri limitate, ceea ce ar produce o situație și mai dificilă celor două instituții.