Şcolile, restaurantele, barurile şi sălile de spectacole din municipiu Satu Mare şi din alte trei comune din judeţ se închid, începând miercuri, potrivit unei hotărâri a Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) luată marţi, în contextul evoluţiei rapide şi a depăşirii în oraş a pragul de 3 infectări la mia de locuitori.

Potrivit deciziei CJSU Satu Mare, în municipiul Satu mare şi în comunele Ciumeşti, Cămin şi Căuaş se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţii publice deschise sau închise; sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor şi nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

Localitățile cu incidenţa cumulată a cazurilor cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie

De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale şi se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online).

Tot de miercuri, în localităţi unde incidenţa cumulată a cazurilor este cuprinsă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţii publice deschise.

Unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor a este situată între 1,5 şi 3 infectări la mia de locuitori sunt municipiul Carei, oraşul Negreşti-Oaş şi comunele Foieni, Crucişor, Socond, Păuleşti, Vetiş, Căpleni, Călineşti Oaş, Tiream, Acâş, Berveni, Agriş, Valea Vinului, Oraşu Nou, Porumbeşti, Săcăşeni, Botiz, Culciu, Cehal, Viile Satu Mare, Odoreu, Petreşti şi Moftin.