Un nou incendiu s-a produs în București. De data aceasta este vorba despre stadionul din Giulești, aflat încă în construcție.

Din fericire, autoritățile au anunțat că nu au fost victime. La sosirea pompierilor, incendiul era deja stins.

Un nou incendiu în București

Un incendiu s-a produs, vineri, în incinta stadionului Giuleşti, la nivelul peluzelor, fără a fi înregistrate victime, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov – ISUBIF.

Incendiul a fost găsit stins de către pompieri. El a afectat zona peluzelor, la etajul 1, unde a ars polistiren pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi.

Obiectivul, în valoare de 33,5 milioane de euro, va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri, iar stadiul fizic al lucrărilor este de 55%.

Arena,finalizată până la sfârșitul lui mai

Au fost finalizate lucrările la suprastructură, structura metalică de rezistenţă a acoperişului este aproape finalizată, se află în stadiu avansat lucrările privind montajul învelitoarei metalice a acoperişului, se execută lucrări la faţada exterioară, se realizează compartimentări în interior, se lucrează la instalaţiile sanitare, electrice, de ventilaţie şi au început lucrările de realizare a stratului suport pentru viitoarea suprafaţă de joc a arenei.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a verificat, de curând, stadiul lucrărilor la Stadionul “Valentin Stănescu” din Giuleşti şi a subliniat că a primit asigurări din partea constructorilor că arena va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai.

“M-am bucurat să constat că se lucrează în ritm susţinut pe arena din Giuleşti şi am fost asigurat de constructori că aceasta va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai, astfel încât stadionul să poate fi redat în condiţii optime bucureştenilor şi, în acelaşi timp, pentru a ne onora obligaţiile asumate pentru derularea Campionatului European de Fotbal din această vară”, a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat al MDLPA.

Un nou incendiu s-a produs în București. Stadionul Giulești face parte dintre cele trei stadioane care sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin subprogramul “Complexuri sportive”, derulat de Compania Naţională de Investiţii.