Potrivit CNBC, Sue Ann va primi aproape un miliard de dolari din averea estimată la 16 miliarde a fostului ei soţ.

Harold Hamm şi-a construit averea din compania de petrol şi gaze Continental Resources, pe care a fondat-o în 1967. Hamm deține, în prezent 68% din companie.

Harold Hamm și-a întâlnit soția chiar la firmă. Sue Ann era avocat și deținea o funcție executivă. Cei doi s-au căsătorit în 1988 fără a întocmi un contract prenupțial.

Acest caz de divorț este ciudat, dar nu din cauza anvergurii sale, ci mai degrabă prin felul în care s-a procedat la audieri. Consilierul general al companiei Continental, Eric Eissenstat, a jucat un rol esențial, chiar daca nu a compărut în calitate de apărător al vreunei părți. Judecătorul a fost atât de prietenos cu Eissenstat, încât mai avea putin și-l servea cu bomboane în timpul audierilor, după cum au sesizat cei prezenți.

„Este o anomalie. Se simte ca şi cum compania ar fi parte în procesul de divorţ” spune avocatul Arnold Rutkin pentru Reuters. „Sunt numai două părţi în procesul de divorţ: soţul şi soţia.”

Reuters citează echipa de avocați ai lui Sue Ann care susține că firma Continental a intervenit în cursul procesului în favoarea lui Harold Hamm. În parte, acest lucru înseamnă că respectiva companie a minimalizat rolul lui Hamm în succesul firmei, punând mai presus contribuția acestuia la crearea de condiții comerciale prielnice companiei, decât activitatea zinică efectivă.

În Oklahoma, dacă avocații pot dovedi că succesul firmei Continental s-a datorat condițiilor de piață prielnice și nu neaparat leadership-ului lui Hamm, averea companiei nu se va afla în litigiu la procesul de divorț.

Sue Ann va primi așadar 995,5 milioane de dolari. O treime din această sumă va ajunge în conturile ei până la sfârșitul acestui an. Restul banilor vor fi primiți de fosta soție a miliardarului Harold Hamm în tranșe de 7 milioane de dolari pe lună, până la constituirea întregii sume.

Este, fără îndoială, un divorț care implică o suma imensă de bani, dar titlul de cel mai scump divorț din lume îl are în continuare în prim plan pe oligarhul rus Dimitri Ribolovlev, care i-a dat fostei sale soţii suma de 4,5 miliarde de dolari.