Peştele, capturat în largul oraşului Oma din nordul Japoniei, a fost cumpărat de Kiyoshi Kimura, proprietarul unui celebru lanţ de restaurante sushi, Kiyomura, care a câştigat şi prima licitaţie de anul trecut, dar acum a dat de trei ori mai mult.

“Vreau să mă ridic la înălţimea aşteptărilor clienţilor mei, care vor să mănânce cel mai bun ton cu putinţă, la fel ca anul trecut”, a declarat Kimura pentru agenţia de presă Jiji.

La preţul cu care a fost cumpărat, kilogramul din acest ton ar costa în jur de 6.000 de euro, iar bucăţica de sushi circa 260 de euro, dar societatea niponă a indicat că intenţionează să-l comercializeze la circa 400 yeni / sushi, adică aproximativ 3,5 euro.

Tonul roşu, o specie supraexploatată, este cel mai scump peşte de pe piaţa din Tsukiji.
Sursa: Agerpres