Ionuț Riteș este autorul mai multor volume de povestiri, fiind membru al Ligii scriitorilor din România.

Este multiplu campion național la parașutism, deținător a patru recorduri mondiale și deținător al titlului de Maestru al Sportului.

Totodată este dezvoltatorul proiectului Romanian High IQ Society, un loc de întâlnire a celor care depășesc un IQ de 124 (practic primii 5% din totalul populației globului), a căror capacitate încearcă să o valorifice.

Aș dori să începem cu explicarea pe scurt a activităților de spionaj/contraspionaj, precum și cu expunerea pe scurt a cadrului normativ național şi european în domeniul protecției informațiilor clasificate. Legislaţia românească şi europeană este adaptată noilor riscuri și amenințări?

IONUȚ RITEȘ: Ca să putem vorbi despre spionaj și contraspionaj, trebuie să o luăm cu începutul.

Spionajul are ca paradigmă nevoia obținerii unor informații sensibile, în mod ilicit evident, care pleacă din locul unde se concentrează acestea, și, evident, de la persoanele deținătoare ale unor astfel de informații. Dacă este dificil să ajungi în acele locuri, este mai lesne să abordezi persoanele.

Când devii target al unor servicii străine de intelligence, viața ta se schimbă. Nu doresc nimănui o astfel de experiență. Dacă ești o persoană cu vicii sau cu predispoziții pentru șantaj, ori dacă te încântă latura materială, ești o țintă ușoară, ca să nu spun sigură. Urmările sunt destul de simplu de anticipat: mai devreme ori mai târziu, lucrurile se vor termina prost.

Contraspionajul știe unde se concentrează astfel de date și informații, precum și identitatea deținătorilor acestor date, contracarând acțiunile de racolare ale unor persoane care au acces la informații sensibile, precum și restricționarea accesului în zonele de securitate.

Acesta este punctul de convergență al spionajului și contraspionajului. Aici este locul de întâlnire al spionilor și contraspionilor de pretutindeni.

Astfel, pentru o mai bună desfășurare a activităților de contraspionaj, se impune actualizarea cadrului legislativ și instituțional, atât în domeniul securității naționale, cât și în domeniul protecției informațiilor clasificate.

Dar nu aș vorbi aici doar de informații clasificate, aș vorbi mai degrabă de tot cadrul legislativ privind protecția informațiilor sensibile, și anume:

Secretul profesional, care cuprinde informații cu acces limitat, fără a face parte din categoria informațiilor clasificate (OUG 99/2006, L93/2009), pe care le regăsim în instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare ori furnizorii serviciilor de certificare.

Secretul bancar (OUG99/2006) – instrument de protecție a datelor și informațiilor aflate la dispoziția instituțiilor de credit.

Secretul comercial (L11/1991, L298/2001 – pentru modificarea L11/1991), unde putem aborda problematica concurenței neloiale ori a spionajului industrial.

Proprietatea intelectuala si drepturile de autor, impun de asemenea protecție.

Datele cu caracter personal (R.E.679/2016), dezbătute pe larg în ultimii ani.

Secretul de serviciu (HG781/2002) și Secretul de stat (L182/2002 – protecția informațiilor clasificate și

HG585/2002 – standardele de aplicare), date, a căror divulgare, aduce prejudicii grave instituției ori securității naționale.

Totodată, accederea în cluburile selecte EU și NATO s-a realizat tot cu respectarea cerințelor în domeniul managementului informațiilor, ocazie cu care voi aminti Protecția informațiilor NATO (HG353/2002) și Acordul privind protecția informațiilor UE (L267/2005).

Pe larg, România îndeplinește cerințele cadrului european privind protecția informațiilor sensibile, aspect concretizat prin încrederea primită pe plan internațional.

Însă, după cum se poate observa fără vreun efort susținut, majoritatea actelor normative datează din anul 2002, fapt ce impune actualizarea acestora în concordanță cu evoluția riscurilor și amenințărilor, cele mai multe fiind asimetrice, cu atât mai mult cu cât riscurile din domeniul cibernetic se modifică, dar se și amplifică de la o zi la alta.

Cu toate acestea, nu pot să nu remarc o vulnerabilitate. Este vorba despre Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, prin care, câteva categorii de persoane (acestea fiind chiar beneficiarii informațiilor), sunt scutite de verificările de securitate.

Observ că preferați folosirea termenului de contraspionaj și mai puțin pe cel de contrainformații. Există vreo diferență?

IONUȚ RITEȘ: Bineînțeles. Totuși, aș dori să aveți în vedere tonul ușor ironic. În contraspionaj, după cum rezultă și din terminologia cuvântului, este necesară existența unui spion; față de contrainformații, în special cele militare, unde aspectele ar trebui privite după cum urmează: o unitate militară supradimensionată, acest aspect determinând reliefarea unor aspecte care nu au legătură cu activitatea de contracarare a scurgerilor de informații către terți interesați, obiectul de activitate nefiind pe profil. Știți vorba aceea, n-am găsit spioni, dar am scris mult… Nu doresc să trag concluzii în scris ca să nu deranjez pe cineva.

Citiți mai departe dezvăluirile specialistului în intelligence