Europarlamentarul Cristian Preda a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că s-a înscris în PLUS, partidul condus de fostul premier, Dacian Cioloș. El a precizat că nu va candida la alegerile europene din luna mai și precizând că, prin afilierea sa, formațiunea va avea delegați în toate secțiile de vot. “La invitația lui Dacian Cioloș, am aderat la PLUS. Așa cum am anunțat în urmă cu patru luni, nu candidez la europene. Voi sprijini candidații PLUS la alegerile din 26 mai și îi invit pe toți cei care au încredere în mine să facă același lucru. Prin afilierea mea, PLUS capătă statut de partid parlamentar și va avea, în consecință, delegați în toate secțiile de vot, putând astfel securiza opțiunile exprimate în favoarea listei sale. După alegerile pentru PE, folosind experiența europeană acumulată, voi acționa în cadrul PLUS pentru ca instituțiile rezultate din viitoarele alegeri – președinția, autoritățile locale, noua majoritate parlamentară – să lucreze în interesul general, nu în interes propriu”, a susținut Cristian Preda pe Facebook.

Cristian Preda a fost ales europarlamentar în 2014 pe lista PMP, dar a fost exclus din partid pe fondul conflictului cu Elena Udrea, la acea vreme președintele al  partidului. Europarlamentarul a făcut campanie deschisă la Președinție pentru Monica Macovei, membru PDL și candidat independent. De altfel, în 2017, el a atras furia colegilor PSD din PE. Invocând o ”criză gravă a statului de drept” în România, europarlamentarul Cristian Preda a cerut în plenul Parlamentului European, suspendarea dreptului de vot al reprezentanților Guvernului român în Consiliu, în baza articolului 7 al Tratatului UE El a fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu și este profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.