Al optulea magazin al unicului importator român al brandului italian Chicco s-a deschis în București Mall.

Chicco România a inaugurat un nou magazin în București, într-un centru comercial, în urma unei investiții de 120.000 de euro, după schimbarea strategiei de business de relocare a magazinelor stradale în malluri.

“Mutarea magazinelor stradale în malluri a fost decisă pentru mai multă vizibilitate și pentru a veni în întâmpinarea clienților care vor să aibă mai multe opțiuni pentru cumpărături în același loc”, declară Ruxandra Burcea, proprietarul business-ului, prezent în România de 22 de ani.

Noua strategie de business este pusă în practică în anul în care brandul italian de produse pentru copii împlinește 60 de ani de la înființare. Rețeaua unicului importator de produse Chicco are opt magazine în prezent, șase stradale în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Galați și Constanța și două în malluri, în Timișoara (Iulius Mall), deschis în martie și București, în noiembrie, precum și unul online.

Pentru acest an, Chicco România estimează o cifră de afaceri de peste șase milioane de euro, în creștere cu 12% față de 2017.

În acest an, cele mai cumpărate produse au fost cărucioarele sport si cele duo (cărucior și landou), hăinuțele și încălțămintea și o gamă nouă de biberoane.

„Prima achiziție este cea mai importantă pentru părinții aflați în așteptarea unui copil, astfel încât un bon mediu ajunge până la 3.500 lei, acesta conținând produse precum cărucior, pătuț, hăinuțe, precum și alte accesorii și cosmetice pentru bebeluși”, sun reprezentanţii importatorului Chicco.

Potrivit statisticilor Chicco, bugetul minim alocat pentru un cărucior trio este de 1.500 de lei (321 de euro).

În ultimii doi ani, o creștere importantă au avut categoriile haine (peste 20%) si încălțăminte pentru copii (peste 30%).

Apărut în 1958, bradul Chicco distribuie în peste 120 de țări din întreaga lume, în România, fiind prezent de 22 de ani.