Este vorba despre actorul Allen Garfield, cunoscut pentru roluri în „Nashville” şi „The Conversation”. Acesta a murit la vârsta de 80 de ani, din cauza coronavirusului, informează Variety.

Actorul a fost foarte cunoscut pentru roluri în filme precum „Nashville”, „The Conversation” şi „The Stunt Man”.

Garfield a debutat pe marele ecran în 1968, în filmul „Orgy Girls ’69”, şi a devenit apoi cunoscut pentru roluri de politicieni şi oameni de afaceri răi şi corupţi.

De asemenea, actorul a mai jucat în filme precum „Bananas”, de Woody Allen, „A State of Things”, „Until the End of the World”, „The Conversation”, de Francis Ford Coppola, „The Cotton Club” şi „The Ninth Gate”, de Roman Polanski.

Mai multe pierderi

Coronavirusul a făcut ravagii în viața mai multor vedete.

În ultima perioadă  mai mulți muzicieni și actori au pierdut lupta cu virusul ucigaș.

Printre aceștia se numără muzicienii John Prine, Alan Merrill, Adam Schlesinger, Bucky Pizzarelli şi actorul Mark Blum.