Dezvăluirea a fost făcută de Oficiul German pentru Securitatea Informaţiilor (BSI), ai cărui experţi avertizează că numărul atacurilor cibernetice a crescut şi că ele se concentrează pe întreruperea conexiunii la internet prin exploatarea unor vulnerabilităţi comune ale unor echipamente precum routerele, camerele video sau alte dispozitive conectate la internet, scrie Agerpres.

Cercetătorii din domeniul securităţii cibernetice au afirmat că afectate au fost mai multe ţări, precum Brazilia, Marea Britanie sau Irlanda, pentru că a fost folosită o tehnică similară cu cea din 21 octombrie, când milioane de utilizatori in SUA şi Europa nu au mai putut accesa siteuri precum PayPal, Twitter sau Spotify. 

Experţii BSI au mai spus că odată cu atacul asupra clienţilor Deutsche Telekom au fost atacate şi instituţii guvernamentale, însă încercările au fost respinse. 

Atacurile au fost lansate cu un program numit Mirai care caută echipamente vulnerabile conectate la internet şi pe care le transformă în 'boţi' controlaţi de la distanţă care participă la atacuri pe scară largă menite să împiedice accesarea unor siteuri sau reţele. 

Experţii în securitate spun că problemele i-au afectat pe clienţii Deutsche Telekom care foloseau trei tipuri de routere fabricate de firma Arcadyan Technology din Taiwan.

Găsirea unui vinovat în astfel de situaţii este foarte dificilă pentru că programul Mirai este disponibil pe internet şi este uşor de folosit, ceea ce înseamnă că şi hackerii începători ar putea organiza atacuri.