În iulie anul trecut, producătorul auto german BMW AG a anunţat că va investi peste un miliard de euro în construirea unei fabrici la Debrecen, în Ungaria, pentru a-şi extinde capacităţile de producţie în Europa, unde vinde 45% din vehiculele sale. BMW analizase atunci câteva oraşe europene pentru a stabili unde va fi noua sa fabrică.

Potrivit articolelor din presa sârbă, constructorul german Volkswagen a decis să construiască o fabrică în Serbia, iar primele mașini care vor ieși de acolo sunt așteptate în 2023.

Cel mai mare producător de automobile din lume a optat pentru Serbia, respingând astfel România, Turcia, Macedonia de Nord și Bulgaria, scrie Serbianmonitor.com.

Investiția este estimată la 1,4 miliarde de euro, fabrica ar trebui să aibă 5.000 de muncitori și o producție anuală de 300.000 de mașini. Ziarul german Deutsche Welle, pe de altă parte, a scris că preferata Volkwagen fusese Bulgaria.

„Avantajul Bulgariei este că este un stat membru al UE, economia sa este înfloritoare și este o țară pașnică”, a declarat pentru Deutsche Welle șeful Camerei germane-bulgare pentru industria comerțului, Mitko Vassilev.

Nu este un secret faptul că germanii au intenționat să deschidă o nouă unitate în această parte a Europei. Însă dilema lor a fost pentru ce țară să opteze. România și Bulgaria au fost preferate pentru că sunt membre ale Uniunii Europene și era de așteptat ca acestea să fie primele care obțin noua investiție. Turcia a fost, de asemenea, ferm favorită, considerând că are o piață de 80 de milioane de consumatori.