”Cineva și-a bătut joc de domnul Dragnea și i-a scris amendamentul prost.

Ieri am terminat comisia pentru buget la ora 1 noaptea. Iar când am ajuns acasă am verificat un lucru care mi s-a părut suspect în comisie și pe care o să-l ridic azi. Domnul Dragnea a venit cu câteva amendamente prin care să scadă bani de la SRI și să-i adauge la sănătate. Bun, nicio problemă. Amendamentul a trecut ca prin brânză prin comisia pentru buget și a primit, evident, și acordul ministerului finanțelor. Dar ce să vezi că amendamentul are ca sursă de finanțare niște bani care nu există!

Domnul Dragnea ne spune că ia 10 milioane de lei, printre altele, bani de la capitolul „sănătate” de la SRI din titlul „transferuri între unități ale administrației publice”. Problema care e? Că SRI nu doar că nu are acel titlu deloc la capitolul sănătate, ci are doar 3 milioane în tot capitolul.

Cum să scoți 10 milioane din 3 milioane? Numai domnul Dragnea știe. Mai suspect este că nici reprezentanții ministerului finanțelor, care și-au dat acordul pe amendament, nu și-au dat seama.”, arată Claudiu Năsui.