Invitat la interviurile Libertatea, fostul președinte al României a declarat că o susține pentru șefia Parchetului European deși, este de părere că „a făcut rău justiției și a dat PSD muniție ca să atace justiția”. În ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis, Traian Băsescu a fost foarte indulgent și îl vede câștigător detașat la prezidențiale în acest context.

„A ținut linia europeană, uneori chiar exagerând și bine a făcut (…). În acest moment Iohannis nu are adversar viabil”, a spus Traian Băsescu care nu a ratat șansa de a ataca și PSD.

El a spus că Guvernul Dăncilă vrea să facă rău justiției, subordonând-o „așa cum orice pesedist a învățat încă de când l-a născut mama lui. Pe de altă parte, celălalt curent, care se exprimă mai mult în stradă și care nu vrea să schimbe nimic în justiție, face la fel de mult rău. Au prins justiția ca într-un sendviș”.