Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru a continua tratamentul într-o clinică din Milano.

Se pare că această mutare i-a costat o avere pe familia Iorgulescu. Doar 231 de euro a costat parcarea avionului, iar toată manevra ar putea ajunge până la suma de 10.000 de euro. Dacă vorbim și de returul avionului în Istanbul, atunci suma respectiva s-ar putea dubla.

Amintim că Mario Iorgulescu a provocat un accident grav în timp ce se deplasa pe şos. Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa. Acesta a intrat cu mașina pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul condus din sens opus de un tânăr în vârstă de 24 ani. Ca urmare a impactului, tânărul de 24 de ani a murit.

De asemenea, potrivit expertizei toxicologice, acesta era sub influența alcoolului și a drogurilor.