Purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Donald Carroll, a transmis câteva răspunsuri punctuale la solicitările Digi24:

„Vă sugerez să îl contactaţi pe domnul Giuliani pentru comentarii cu privire la declaraţiile prezentate ca fiind ale sale. Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani”, afirmă Donald Carroll, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA.

El invocă declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie, potrivit căreia „până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia”.

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al New York a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor Parchet General-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor.

Într-o primă reacție, Liviu Dragnea a scris despre această scrisoare că încrederea în sistemul de justiţie din România este „serios zdruncinată” în faţa partenerilor externi şi a investitorilor străini.

„Este interesantă propunerea domnului Giuliani de constituire a unei comisii de judecători internaţionali care să analizeze şi să se pronunţe cu privire la impactul protocoalelor secrete asupra sistemul de justiţie. O astfel de comisie s-ar ridica deasupra partizanatelor politice din România şi ar pune capăt propagandei mincinoase care a atacat furibund orice acţiune legitimă a Parlamentului de a demonta acest Stat Paralel şi de a restabili independenţa judecătorilor. La fel este necesară o justă reabilitare a victimelor acestui sistem opresiv. Nu ne vom însănătoşi ca ţară, ca societate, ca naţiune, până când nu vom condamna public toate aceste abuzuri şi până când cei care le-au comis nu vor fi aduşi să răspundă în faţa legii. Aceasta e singura garanţie că astfel de atrocităţi nu se vor mai repeta în viitor!”, a mai scris Dragnea.

George Maior a declarat că scrisoarea lui Rudolph Giuliani reprezintă „expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe” care vor să apere persoane din România cu probleme penale.