Premierul italian Giuseppe Conte şi-a anunţat demisia, marți, într-un discurs susținut în Senat, unde a lansat un atac la adresa ministrului de Interne Matteo Salvini, liderul Ligii (extermă dreapra), aruncând Italia într-o gravă criză politică.

Astăzi, Conte l-a acuzat pe Salvini că a fost ”iresponsabil” şi a ”urmărit numai propiriile interese şi ale partidului său”, rupând la 8 august coaliţia cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem). Şeful Executivului l-a acuzat, în acest discurs solemn, pe cel care este totodată vicepremier că ”supune ţara unor riscuri grave”, evocând pericolul unei spirale economice negative. O moţiune de cenzură depusă de Liga lui Salvini riscă să împiedice adoptarea bugetului italian la timp, a subliniat Conte. El l-a acuzat, în această alocuţiune, pe ministrul său de Interne că a provocat criza politică din interese personale şi de partid.

”Salvini a arătat că îşi urmărea propriile interese şi pe ale partidului său”, a denunţat Conte, într-un Senat înţesat. ”Decizia sa reprezintă un risc grav pentru ţară”, a subliniat el, , relatează AFP, citat de news.ro.

Matteo Salvini, care mizează pe un important nivel de popularitate, cere organizarea unor alegeri legislative anticipate, în speranţa de a obţine o victorie şi de a guverna singur ţara şi nu în coaliţie cu M5S. El speră să răstoarne de la putere Guvernul din care face parte şi să organizeze alegeri anticipate în toamnă. Giuseppe Conte, care a fost invitat de senatori să se exprime cu privire la această criză politică, a apreciat că eforturile lui Salvini slăbesc poziţia Italiei în negocieri cu Uniunea Europeană (UE).

Giuseppe Conte a avertizat totodată că există de-acum riscul unei creşteri a nivelului TVA, în mod mecanic, în ianuarie, în cazul în care nu se face nimic pentru acoperirea unei ”găuri” de 23 de miliarde de euro.