Avocatul familiei Luizei a dezvăluit faptul că anchetatorii au găsit noi fragmente de oase umane în casa lui Gheorghe Dincă, „în interior, dar la suprafață”.

Tonel Pop a precizat că după ce vor fi adunate probele de la surafață se va trece la săpături și spargerea betoanelor atât în locuință cât și în curtea criminalului, conform Mediafax.

„Se punea problema dacă se sapă, nu se sapă. Trebuie să înțelegeți că înainte de a putea să sape sau să spargă betoane sau să intre în acele buncăre și ce mai avea Dincă pe acolo trebuie să perie toată zona la suprafață. Dacă toată zona nu ar fi periată și nu s-ar aduna toate probele de la suprafață și ar intra cu excavatoare, s-ar distruge probele de la suprafață. Vă pot spune că s-au mai găsit fragmente de oase, unele aproape sigur de natură umană, în interior, dar la suprafață. Și astăzi s-au găsit în continuare fragmente osoase”, a declarat avocatul.

În privința accesului lui Gheorghe Dincă la televizor, Tonel Pop a precizat următoarele.

„Din punctul meu de vedere are acces la informații, inclusiv prin avocații pe care îi are, chiar din oficiu. Întreabă și aceștia îi spun . Cum îl văd, după strategia pe care o adoptă, este la curent cu totul și este sfătuit în funcție de ce se întâmplă, cum să reacționeze, ce să facă și ce să nu facă”.