Liderul nord coreean Kim Jong Un pune presiune pe președintele american Donald Trump, acasă la cea mai mare puterea tradițional rivală SUA, Rusia. În cadrul discuțiile pe care Kim le poartă cu Vladimir Putin, el a afirmat că pacea și stabilitatea în Coreea depind de acțiunile Statelor Unite, într-o declarație menită să pună presiune pe SUA care, deocamdată, nu dorește să accepte condițiile puse de Coreea pentru a elimina arsenalul atomic.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat joi în timpul summitului cu preşedintele Vladimir Putin de la Vladivostok, că pacea şi securitatea Peninsulei Coreene vor depinde în întregime de atitudinea viitoare a Statelor Unite, potrivit agenţiei KCNA, transmite Reuters.

Această remarcă este percepută ca o modalitate prin care liderul de la Phenian intenţionează să menţină presiunea asupra Washingtonului, pentru ca acesta să se flexibilizeze şi să accepte solicitările nord-coreene de reduce a sancţiunilor, în comparaţie cu poziţia SUA din timpul summitului de la Hanoi din februarie care a eşuat, aşa cum a declarat Kim la începutul acestei luni.

Liderul nord-coreean a spus atunci că va aştepta „până la sfârşitul acestui an” pentru ca SUA să devină mai flexibilă.

„Situaţia din Peninsula Coreeană şi din regiune a ajuns acum într-un impas, într-un punct critic în care ar putea reveni la starea iniţială, pentru că SUA au adoptat cu rea-credinţă o atitudine unilaterală la recentele negocieri din cadrul celui de-al doilea summit SUA- RPD Coreeană” de la Hanoi, a declarat Kim Jong-Un potrivit KCNA, citat de Agerpres.

Te-ar putea interesa și: