Conform unor surse neasumate, Irina le-ar fi transmis unor jurnaliști că nu vrea să facă nicio declarați despre condamnarea concubinului său, rezumându-se să spună că ”este un moment greu pentru noi”.

„Nu doresc să comentez. Este un moment greu pentru noi”, a declarat ea conform unor surse, scrie a1.ro.

Liviu Dragnea poate să se căsătorească cu Irina Nătase, logodnica lui, chiar dacă se află în spatele gratiilor. Liderul PSD a spus, în urmă cu ceva vreme, că se va căsători cu iubita sa. Aflat la un miting electoral la Craiova în urmă cu o lună, Dragnea le-a cerut Liei Olguța Vasilescu și soțului acesteia, Claudiu Manda, să le fie nași de cununie.

Legea stipulează că ceremonia se poate oficia și la penitenciar, cu aprobarea primarului. Persoanele arestate sau condamnate pot depune declarația de căsătorie la primăria de care aparține sediul penitenciarului, cu 11 – 14 zile înainte de data la care cei doi doresc să oficieze căsătoria. Data și ora se stabilesc în momentul în care se depune dosarul. Nu se percepe nicio taxă, la fel ca la căsătoria civilă. Declararea căsătoriei are loc în fața a doi martori, care trebuie să aibă asupra lor actele de identitate în original. La fel și viitorii soți trebuie să prezinte documentul de identitate original și valabil la data oficierii căsătoriei. Actul de căsătorie se semnează de către cei doi soți și se va conveni numele pe care îl vor purta aceștia. Cel care își schimbă numele are obligația să își schimbe buletinul în termen de 15 zile, arată România TV.