Salariilor de încadrare ale angajaţilor cu contract individual de muncă ai Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, vor fi majorate cu 300 de lei de la 1 iulie, arată un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„Societatea Oil Terminal informează acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că începând cu data de 1 iulie 2019 intră în vigoare actul adiţional nr. 4/2019 încheiat între conducerea societăţii şi sindicatul Oil Terminal, care prevede o majorare cu suma de 300 lei a salariilor de încadrare ale angajaţilor societăţii cu contract individual de muncă în vigoare la data aplicării efective a majorării”, arată comunicatul.

Oil Terminal Constanţa a raportat în primul trimestru un profit net de 536.000 lei, de la numai 17.000 lei în perioada similară a anului trecut, la afaceri de 36,565 milioane lei (7,68 milioane euro).

Cifra de afaceri netă a companiei s-a ridicat la 36,56 milioane lei, cu 8,2% mai mari faţă de cea înregistrată în primele trei luni ale anului trecut, de 33,78 milioane lei.

Oil Terminal Constanţa a derulat în perioada ianuarie-martie o cantitate de 1,25 milioane tone ţiţei, benzină, motorină, păcură şi produse chimice, comparativ cu o cantitate de 1,44 milioane tone derulată în perioada similară din 2018.

Pentru anul 2019 cheltuielile pentru investiţii sunt în sumă de 30,51 milioane lei, iar la 31 martie s-au înregistrat cheltuieli de investiţii în valoare de 2,59 milioane lei.

Principalul acţionar este statul român prin Ministerul Energiei, deţinând 59,62% din capitalul social.

Oil Terminal Constanţa are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi şi este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Principalii competitori pe piaţă internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galaţi, Frial SA Constanţa şi Minmetal SA Constanţa. Principalii competitori pe piaţa externă sunt: terminalul portului Omisalje din Croaţia, care a preluat în totalitate tranzitul de ţiţei către Serbia, şi terminalul Reni.

Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 91,44 milioane lei.