Gheorghe Stan a solicitat dosarul lui Dragnea pentru că în el sunt vizați mai mulți magistrați. Mai exact, este vorba de 3 procurori și 5 judecători.

Procurorul general al României nu soluționat inca conflictul pozitiv de competenta declansat de DNA in cazul Tel Drum. Concret, Augustin Lazar trebuie sa decida care este parchetul competent sa continue investigatiile.

„În urma solicitării de la DNA a unui dosar amplu care s-a intemeiat pe presupuse fapte sunt vizați 3 procurori și 5 judecători”. a afirmat Stan, confrom Realitatea.

Surse judiciare au declarat, pentru SPS, că Secția pentru Investigarea Magistraților nu a trimis încă dosarul care ar viza mai mulți magistrați și ar avea legătură cu Tel Drum, pentru soluționarea conflictului fiind nevoie de ambele cauze.

Desi în lege nu este prevăzut concret daca se pot administra probe până la soluționarea conflictului, juriștii susțin că, de regula, ancheta este înghețată până când decidentul stabilește care este parchetul competent. Surse judiciare au precizat că aceeași procedura se aplica și în acest caz.

Procurorul sef al DNA susținea, săptămână trecută, că au transmis o copie a dosarului Tel Drum, în care este anchetat Liviu Dragnea, secției, actele fiind solicitate într-un alt dosar, că mijloc de proba.

Gheorghe Stan a lansat acuzații și la adresa procurorului general Augustin Lazăr, despre care a spus că a încercat să pună piedici în calea funcționării secției speciale încă de la momentul în care aceasta a devenit operațională. Declarațiile sale vin în contextul în care surse Realitatea TV au afirmat că Lazăr i-ar fi cerut Adinei Florea motivele pe care le-a invocat pentru a prelua dosarul în care este vizat liderul PSD Liviu Dragnea.

Aceleași surse afirmau că Adina Florea refuză să se conformeze. Secția specială de anchetare a magistraţilor a încercat de 4 ori să obțină ancheta TelDrum de la DNA.

Pe de altă parte, fosta şefă DNA Laura Codruța Kovesi a fost din nou citată la Secția specială de anchetare a magistraților, în dosarul  deschis pe numele ei ca urmare a unui denunţă făcut de fugarul Sebastian Ghiță.

 

„Aducerea în urmărire penală a Laurei Codruța Kovesi s-a făcut pentru că este vorba de un caz de interes public”, a fost explicațía oferită de Gheorghe Stan. 

Procurorul şef al Secţiei de investigare a magistraţilor a apărat și controversata OUG 7, care a paralizat activitatea în instanțe și a divizat justiția. 

„OUG7 a fost necesară, cu privire la activitatea secţiei, pentru corelarea normelor privind competenţa procurorului şef al secţiei cu privire la prevederile art. 339 alin (1) şi (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de procurorul ierarhic superior”, a spusStan într-o declaraţie de presă.

Prezentă la declarația de presă, adjuncta lui Stan, Adina Florea nu a rostit niciun cuvânt. În cursul zilei de joi, surse Realitatea TV au afirmat că Florea ar avea ea însăși unele probleme la dosar, dar le ține la secret.