Renate Weber, fost europarlamentar din partea ALDE, a decis să demisioneze din partid! Decizia vine după ce Călin Popescu Tăriceanu a anunțat luni că ea este propunerea formațiunii pentru funcția de Avocat al Poporului. Astfel, Renate Weber îl va înlocui pe Victor Ciorbea, asta cel puţin dacă trece de votul din plenul Parlamentului.

”Mă onorează nominalizarea pentru Avocatul Poporului și mă bucură încrederea pe care mi-au arătat-o, încă o dată, deja foștii colegi din ALDE, pentru că am demisionat din partid odată ce am acceptat această nouă misiune.

Este o decizie pe care am cântărit-o îndelung și pe care nu am luat-o ușor. Cel mai confortabil pentru mine acum ar fi fost să nu mă implic. Calitatea de spectator la viață cetății este cea mai ușoară dintre toate. Nu suportă responsabilități, poți foarte bine să emiți judecați, să pui ștampile, să dai vină pe alții și tu să nu faci nimic. Eu am ales să fac.

Să lupt în continuare pentru valorile în care cred, pentru apărarea drepturilor și libertăților, pentru care lupt de aproape 30 ani, fie în calitate de ONG-ist sau de om politic. Sper că audierea mea să fie convingătoare și rezultatul votului din Parlament să fie unul pozitiv.”, a explicat Renate Weber.