Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a decis luni ca Cristi Borcea să stea în spatele gratiilor 7 ani şi şase luni, după ce i-au fost contopite două pedepse, una din Dosarul Retrocedărilor ilegal, iar cealaltă din Dosarul Trasferurilor din Fotbal, potrivit Agerpres.

Iniţial, Cristi Borcea a fost condamnat la la 5 ani de închisoare cu executare, pe 8 februarie, în Dosarul Retrocedărilor ilegale de terenuri. Acum, pedeapsa aceasta i-a fost contopită fostului şef al lui Dinamo cu cea din Dosarul Transferurilor.

În primul dosar au mai fost condamnaţi Dragoş Săvulescu şi fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, aflat în Madagascar, care a primit o condamnare la 9 ani de închisoare cu executare.

Te-ar putea interesa și: