UPDATE

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a Sorinei Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, sâmbătă, Sorina Pintea urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect „proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Conform sursei citate, „în data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.

„Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul DNA, potrivit Agerpres.

*****

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii şi actual manager al Spitalului Judeţean Baia Mare, a fost adusă de procurori, sâmbătă dimineaţă, la sediul central al DNA din Bucureşti pentru audieri. Ea ar fi ajuns acolo în jurul orei şase dimineaţa.

Procurorii DNA au finalizat percheziţiile, vineri noaptea, în biroul de la Spitalul Judeţean Baia Mare al Sorinei Pintea. Aceasta ar fi fost prinsă în flagrant cu 120.000 de lei sau euro asupra sa (deocamdată nu a fost clarificat oficial acest aspect), bani pe care i-ar fi încasat de la un furnizor ca să se achiziționeze echipamente pentru combaterea coronavirusului în România. „Este vorba despre un dosar care vizează unele achiziții publice. Dosarul este al Structurii Centrale”, au declarat, vineri, surse judiciare.

Ulterior percheziţiei, după mai bine de 10 ore de audieri la Baia Mare, o maşină a DNA a plecat spre Bucureşti, Sorina Pintea fiind adusă cu mandat, pentru audieri, la DNA central.

Sorina Pintea a devenit ministru al Sănătăţii pe 29 ianuarie 2018, în Guvernul condus de Viorica Dăncilă. A deţinut funcţia de ministru până în toamna lui 2019, când a revenit în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgentă Baia Mare, pe care a ocupat-o şi înainte de postul din Guvern.