Agenţia Europeană pentru Medicamente – EMA a recomandat luni autorizarea condiţionată pe teritoriul Uniunii Europene a vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania americană Pfizer şi partenerul ei german BioNTech.

Acesta este primul vaccin anti-COVID-19 aprobat de EMA, autoritatea cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Europa.

Campanii naţionale de vaccinare pot fi demarate

În urma deciziei de luni, ţările din UE vor putea să demareze campanii naţionale de vaccinare în această săptămână.

Ţări din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, Austria şi Italia, au anunţat deja că plănuiesc să înceapă vaccinările pe 27 decembrie, în contextul în care Europa încearcă să prindă din urmă Statele Unite şi Marea Britanie, care au demarat deja campaniile lor de vaccinare la începutul lunii decembrie.

Recomandarea adoptată de EMA vizează persoanele din Europa cu vârste de cel puţin 16 ani, a precizat directorul instituţiei, Emer Cooke.

Comisia Europeană va trebui să aprobe în mod formal vaccinul. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se aşteaptă ca această decizie să fie luată luni seară.

”Vaccinuri sigure şi eficiente”

„Este un moment decisiv în eforturile noastre pentru a livra europenilor vaccinuri sigure şi eficiente”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe Twitter.

În România, conform strategiei privind vaccinarea împotriva COVID-19, se va dezvolta un modul dedicat vaccinării împotriva COVID-19 în cadrul Registrului Electronic Național de Vaccinare (RENV), care va constitui baza de date electronică referitoare la vaccinare, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal.

Fiecare persoană care se va vaccina va primi o adeverință doveditoare de vaccinare care va cuprinde următoarele informații: numele și prenumele persoanei vaccinate, data nașterii, vârsta, județul de domiciliu, număr și serie CI, date despre vaccin: doza 1 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), doza 2 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), date despre centrul de vaccinare (nume centru de vaccinare, județ, medic coordonator/vaccinator), semnătura electronică a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.

Conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie.