Debitul Dunării este în creștere și va continua să crească toată luna februarie până la niveluri cu mult peste mediie anuale.

„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele două zile ale intervalului până la valoarea de 7.500 mc/s, apoi în scădere uşoară până la valoarea de 7.200 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii februarie (5.300 m3/s). În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectorul Gruia Calafat şi în creştere pe sectorul Bechet – Tulcea, iar în a doua parte în scădere pe sectorul Gruia – Tr.Măgurele şi în uşoară creştere pe sectorul Zimnicea – Tulcea”, potrivit prognozei emise de hidrologi și citată de Agerpres.

La nivelul lunii februarie 2019, pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat este de 5.500 mc/s faţă de valoarea medie multianuală de 5.300 mc/s, iar cel minim de 3.800 mc/s. 

În ceea ce priveşte situaţia pe râuri în următoarea săptămână, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere în prima zi a intervalului de prognoză, exceptând cursurile inferioare ale Siretului şi Prutului, unde vor fi în creştere prin propagare. 

Ulterior, în următoarele două zile, debitele vor fi în creştere din cauza cedării apei din stratul de zăpadă şi precipitaţiilor lichide prognozate, iar în ultima parte a intervalului debitele vor fi în scădere, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creştere prin propagare. 

Formaţiunile de gheaţă se vor menţine fără modificări importante în prima zi a intervalului, în următoarele două zile vor fi în diminuare şi restrângere, iar în ultima parte vor fi în extindere şi intensificare. 

În luna februarie 2019, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (între 80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior, Argeş, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, pe cursul superior şi mijlociu al Siretului şi pe cursul superior al Prutului şi mai mici pe râurile din bazinul Bârladului şi pe afluenţii Prutului (30-50% din normalele lunare), arată prognoza lunară a INHGA. 

Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de sloiuri, blocaje de gheţuri) vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare în prima decadă a lunii, apoi vor avea extinderi şi intensităţi variabile, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării, în funcţie de evoluţia temperaturilor. 

În cursul lunii februarie, formaţiunile de gheaţă mai pot determina, prin evoluţia lor, blocaje de gheţuri pe unele sectoare de râu, cu variaţii semnificative de niveluri, îndeosebi pe unele râuri din bazinele hidrografice: Bistriţa, Olt, Mureş, Vişeu, Iza şi Someş, menţionează hidrologii.