Dispozitiv revoluționar poate dezvolta celule noi în corpul pacientului, acționând la nivelul pielii.

 Această tehnologie ar putea deschide o serie de noi opțiuni de tratament, precum și noi uși în medicină.

Tehnologia este cunoscută sub numele de Tissue Nanotransfection (THT). Aceasta presupune utilizarea unui cip pe bază de nanotehnologie și plasarea acestuia pe pielea unui pacient. Prin intermediul acestui cip se poate converti o celulă adultă de la un tip la altul, printr-o simplă schimbare a sarcinii electrice. Procedura este neinvazivă.

”Prin utilizarea noii tehnologii de nanocipuri, organele rănite sau compromise pot fi înlocuite”, a explicat Dr Chandan Sen, unul dintre coordonatorii studiului, citat de Ziarul Online. „Am arătat că pielea este un teren fertil în care putem crește elementele oricărui organ care este în scădere“.

Dispozitivul nu a fost încă testat pe om, dar s-a dovedit a fi un real succes pe șoareci și porci. La un șoarece cu leziuni la picioare, în decurs de o săptămână, cipul a provocat reapariția vaselor de sânge active, iar în a doua săptămână piciorul a fost salvat. De asemenea, a ajutat soarecii răniți la creier să se recupereze în urma unui accident vascular cerebral.

Potențialul unei astfel de tehnologii este uriaș. Ar putea ajuta la repararea țesutului rănit sau chiar la restabilirea funcției țesutului îmbătrânit al organelor, al vaselor de sânge sau al celulelor nervoase.