NATO a intrat într-un parteneriat mai strâns cu Ucraina, într-un demers care – potrivit unor diplomaţi – nu este un pas suplimentar pentru aderarea acestei ţări la Alianţă, dar este susceptibil totuşi să fie perceput ca o provocare la adresa Rusiei.

Noul statut al Ucrainei ca partener de oportunităţi sporite în relaţia cu NATO (Enhanced Opportunities Partners/EOP) îi va permite să participe la mai multe programe şi exerciţii şi să aibă un acces mai mare la informaţiile clasificate ale Alianţei, a anunţat vineri NATO într-un comunicat.

Provocare la adresa Moscovei

Alianţa Nord-Atlantică îşi va adapta relaţiile cu Ucraina în funcţie de domeniile de interes reciproc, a indicat organizaţia.

Finlanda, Australia, Suedia, Iordania şi Georgia sunt de asemenea recunoscute ca beneficiind de EOP.

Unii diplomaţi au apreciat că această decizie nu este un pas mai aproape de aderarea la NATO, subliniind că Ucraina este un partener al Alianţei Nord-Atlantice de mulţi ani, participând cu trupe la operaţiunile din Afganistan şi Kosovo, precum şi la unele manevre.

Cu toate acestea, decizia va fi percepută cel mai probabil de Moscova drept o provocare, potrivit presei internaționale.

Rusia critică de mult timp extinderea NATO spre Est şi faptul că trupe ale unor ţări membre ale Alianţei staţionează în foste republici sovietice.

Relații extrem de încordate

NATO a oferit Ucrainei perspectiva de admitere în Alianţă în 2008.

În context, trebuie precizat că relațiile continuă să se păstreze extrem de încordate între cele două state ex-sovietice, după ce peninsula Crimeea și-a declarat independența față de Kiev, fiind anexată de Federația Rusă în 2014.

Peninsula Crimeea, la acel timp parte a Ucrainei, a intrat sub controlul Rusiei și a fost integrată ca doi subiecți federali – Republica Crimeea și orașul federal Sevastopol.

Rusia consideră procesul acesta ca aderarea națiunii independente ”Republica Crimeea”, proclamată atunci când regiunile s-au unit și, ulterior, au solicitat admiterea lor în Rusia, în conformitate cu un referendum care, care conform poziției ruse, reflecta astfel de dorință.

Ucraina contestă tratatul, deoarece nu recunoaște independența Republicii Crimeea sau aderarea în sine ca fiind legitime.