Conform informațiilor HD Satelit, au început sa fie efectuate teste pentru versiunile în High Definition ale televiziunilor publice TVR 1 și TVR 2. Momentan se efectuează teste la encodere, teste la distribuție, la echipamentele de emisie. Testele nu sunt transmise prin satelit sau de furnizori de servicii tv cu plată. Pe TVR 1 HD și TVR 2 HD sunt difuzate pentru testare diverse promo-uri în buclă, fără siglă peste imagine. 

SRTV a obținut licențe audiovizuale de satelit și digital terestru pentru televiziunile TVR 1 HD și TVR 2 HD în ședința CNA din data de 29 noiembrie 2018. Licențele audiovizuale pentru TVR 1 HD și TVR 2 HD au fost aprobate în unanimitate de CNA. Au fost menținute și licențele audiovizuale SD.

SURSA: HD Satelit