La 17 octombrie, protestatarii au luat cu asalt sediul Partidului Democrat din Kurdistan din Bagdad, atacând cel mai mare partid politic kurd din Irak. Protestatarii au legături cu Hashd al-Shaabi, Unitățile de Mobilizare Populară (PMU), susținute de Iran. Ulterior, au fost descoperite cadavrele a zeci de persoane din provincia Salahuddin, majoritatea sunnită a Irakului. Răpirea și uciderea lor au fost atribuite Asaib Ahl al-Haq, o „progenitură„ a PMU.

Diferitele miliții șiite care alcătuiesc PMU s-au tranformat în cea mai mare amenințare la adresa securității Bagdadului. Deși PMU face parte, din punct de vedere tehnic, din Forțele de Securitate irakiene, milițiile radicale divizate sfidează în mod deschis legea irakiană și acționează împotriva guvernului irakian. Furia acestor miliții violente s-a revărsat în special asupra grupurilor kurde și a sediilor diplomatice americane din țară. La sfârșitul lunii septembrie, o serie de rachete au lovit o bază americană în regiunea Kurdistanului irakian. Iar zona verde fortificată din Bagdad, sediul a numeroase ambasade occidentale, a fost, începând din ianuarrie, ținta a zeci de atacuri cu rachete ale acestor miliții.

Sub conducerea președintelui Erdogan, Turcia a condus mai multe operațiuni militare împotriva țintelor din Irak, încălcând suveranitatea țării. Aceste operațiuni terestre și aeriene coordonate, denumite Claw-Tiger și Claw-Eagle, subliniază escaladarea campaniei militare a Turciei de-a lungul frontierei sale comune cu Irakul.

Dovezile amestecului turc și iranian în conflictele externe ale ultimilor ani nu s-au limitat doar la Irak. Sub îndrumarea lui Erdogan, Ankara a reușit să intervină în mai multe conflicte regionale de pe glob. Pe lângă agresiunea flagrantă a Turciei în Marea Mediterană, implicarea sa în actualul conflict azero-armean care se desfășoară în Nagorno-Karabakh este mai mult decât alarmantă. Ankara a furnizat trupe, echipament militar și mijloace de propagandă în numele Azerbaidjanului, alimentând și amplificând conflictul, soldat deja cu sute de morți.

În același fel, implicarea malignă a Iranului se extinde în tot Orientul Mijlociu. Teheranul recurge la acțiuni proxy, prin intermediari precum miliții teroriste – Unitățile de Mobilizare Populară și mișcarea șiită Hezbollah – pentru a sprijini și exporta interesele autoritare ale liderilor săi. În Liban, Hezbollah și-a extins influența asupra economiei, sferei politice și complexului militar al țării. Grupările proxy ale Iranului au mii de luptători activi pe teren și au făcut contrabandă cu arme de la Teheran timp de zeci de ani. Ca răspuns la luptele din Nagorno-Karabakh, Iranul a desfășurat recent trupe ale Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) în provincia sa de nord-vest, de-a lungul frontierei teritoriului disputat.

Politica SUA s-a axat în ultimii ani pe izolarea Iranului și a acestor grupări de militanți. În același timp, Turcia a reușit să-și extindă influența militară necontrolată pe tot globul. În SUA, candidații la președinție trebuie să caute soluții pentru a face față amenințării tot mai mari pe care o reprezintă Turcia, conform NI.