‘Am încercat şi se pare că reuşim să facem o chestie, să răscumpărăm 51% din acţiunile pe care acum le deţine Daewoo la şantierul naval Mangalia. Ei vor să vândă şi am zis să ne exercităm noi dreptul de preempţiune la vânzare. (…) Vom avea un şantier naval al statului’, a spus Tudose la Antena 3.

El a susţinut că acest şantier este util.

‘Trebuie să facem nişte fregate pentru armată şi poate le facem noi, că înţeleg că alţii le-ar fi putut face la şantierul acela. (…) Să facem şi mentenanţa la noi şi dacă şantierul acela naval până acum producea, poate mai facem şi noi o bărcuţă acolo, mai mare, mai mică, mai frumoasă. Poate nu ne iese cea mai frumoasă din prima, dar nu este posibil ca într-o ţară cu atâta Dunăre, cu Dunăre maritimă şi cu mare, statul să nu aibă un şantier naval unde să-şi repare o bărcuţă mică, o bărcuţă măcar. Evident că deranjează, dar asta este viaţa’, a afirmat premierul. AGERPRES