UPDATE. Parlamentarii au decis să amâne discutarea moțiunii pentru după 6 mai. Claudiu Manda, de la PSD, a cerut amânarea, iar Cășin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE și al Senatului, a acceptat. Pe de altă parte, Alina Gorghiu, de la PNL, susține că amânarea este neconstituțională.

Tudorel Toader a reușit să-i scoată din minți pe mai toți liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea. Ministrul Justiției va avea de înfruntat atât nemulțumirile Opoziției cât și a celor de la putere.

Tudorel Toader are luni o zi extrem de grea. Este foarte posibil ca acesta să-și piardă susținerea de care s-a bucurat până acum din partea PSD. În Senat ar trebui să se ia în discuție moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției După ce a fost amânat de două ori, votul la moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, se va da mâine, iar senatorii PSD au primit mână liberă să voteze cum le dictează conștiința. Potrivit unor surse, Liviu Dragnea le-ar fi spus celor de la PSD să meargă în teritoriu pentru a nu fi cvorum de ședință la Senat și pentru a nu fi votată această moțiunea simplă.

Moțiunea a mai fost amânată de două până acum. Senatorii PSD au primit mână liberă să voteze cum le dictează conștiința. E foarte posibil ca Toader să-și piardă susținerea, deși social-democrații își pot schimba opinia înainte de votul final de pentru moțiunea simplă inițiată de opoziție față de ministrul Justiției.