Tudorel Toader a lăsat să se înțeleagă că relațiile dintre el și cei de la PSD, în special față de Liviu Dragnea, s-au stricat atunci când fostul ministru a refuzat să dea ordonanța pe amnistie și grațiere.

”Potrivit unor surse politice convergente, prima mare ruptură între PSD şi Tudorel Toader s-a produs în momentul în care ministrul a refuzat categoric adoptarea unei ordonanţe pentru amnistie şi graţiere. La sfârşitul anului 2018 şi începutul anului 2019 au existat presiuni majore din PSD pentru ca Tudorel Toader să-şi asume o astfel de ordonanţă. Deşi au existat numeroase momente în care s-a vorbit despre iminenţa unui asemenea act normativ, ministrul a reuşit să îngroape chestiunea, inclusiv invocând necesitatea adoptării în parlament a amnistiei şi graţierii.

Relaţiile dintre Tudorel Toader şi partidul aflat la guvernare au fost stricate şi de un alt proiect, care le-a fost „fatal” şi premierului Grindeanu şi Tudose. Ministerul Justiţiei a dat două avize negative pe proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, proiectul „de suflet” al lui Liviu Dragnea. Cel de-al doilea aviz negativ a fost dat în luna martie a acestui an, iar documentul a fost publicat pe Facebook, după câteva zile, de Victor Ponta. Ministerul Justiției contesta urgenţa adoptării unei OUG în această materie, constata că este încălcat principiul securităţii raportului juridice şi reclama „lipsa de coerență”, „lipsa de claritate”, dar și lipsa unor clarificări necesare.

Astfel, refuzul lui Tudorel Toader de a da ordonanță de urgență pe Codurile penale a fost doar unul dintre gesturile care l-au costat funcția de ministru al Justiției.” se arată în articolul semnat de stiripesurse.ro 1și distribuit de Tudorel Toader.

De altfel, comentariile la postare nu au întârziat să apară.”Ati fost ministru al justitiei, in locul unde se intampla cele mai multe si de neinchipuit ilegalitati. Acum stiti aproape tot. Restul il banuiti. Credeti ca se vor mai repara lucrurile?”, a comentat un internaut. În replică, Tudorel Toader a spus că “Trebuie sa fim optimisti, fara a sta in pasivitate!”