Ministerul Justiției, condus de Tudorel Toader, i-a retras acreditarea ziaristului Pro TV Ovidiu Oanță. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalist pe contul de său de socializare.
“Ministerul Justitiei refuza nejustificat sa ma mai acrediteze dupa ce in repetate randuri Tudorel Toader mi-a spus ca imi va interzice accesul in minister, revoltat de intrebarile mele deranjante!”, a comentat Ovidiu Oanță pe Facebook. El a postat și răspunsul oficial venit de la instituția menționată mai devreme. “Bună ziua, Solicitarea dumneavoastră de acreditare a fost respinsă, în conformitate cu art.18 alin 3 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes. Cu stimă, Biroul Mass-Media, Ministerul Justiției”, se spune în informarea venită de la minister.
Este pentru prima oară în ultimii ani când Ministerul Justiției retrage acreditarea unui reporter. Evenimentul are loc la două săptămâni după ce ministrul Tudorel Toader i-a amenințat pe ziariști într-o declarație de presă că le va retrage acreditările dacă aceștia continuă să îi pună întrebări.
la acel moment, Ovidiu Oanță l-a întrebat pe ministru ce notă și-ar da. Redăm integral amenințarea lansată de Tudorel Toader:
Reporter: Ce notă v-aţi da, domnule ministru, şi ce notă credeţi că v-ar da societatea?
Tudorel Toader: Vă promit următorul lucru: am pe masă solicitarile de reacreditare, în masura în care nu daţi curs formulelor protocolare pe care le-am stabilit voi acţiona în consecinţă, va rog aşadar să respectaţi.
Reporter: Aţi promis la începutul mandatului că faceţi conferinţe săptămânale.
Tudorel Toader: Vă rog să respectaţi.
Reporter: Ar trebui să avem ocazia să punem întrebări.
Tudorel Toader: Ştiu.

Trebuie amintit că nu este prima oară când un jurnalist este eliminat pentru că pune întrebări incomode. În septembrie 2018, un ziarist de la Digi 24 a rămas fără loc de muncă după ce a prezentat, în exclusivitate, întâlnirea ratată dintre premierul Viorica Dăncilă și șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, de la Aeroportul Otopeni.

UPDATE: Între timp a mai apărut o informație legată de încă un jurnalist care a rămas fără acreditare. Este vorba de jurnalisa Ionela Arcanu de la Realitatea TV. Ea a anunțat pe pagina de Facebook că Ministerul Justiției i-a respins cererea de acreditare.”Am primit interzis la Ministerul Justitiei anul acesta. Aveti mai jos explicatia lui Tudorel Toader”, a scris Arcanu pe Facebook.

 

Te-ar putea interesa și: