Trupe, represiune și blocaje: De ce Putin a revenit la versiunea sa extremă

Desfășurare masivă de trupe la granița cu Ucraina și în Crimeea, blocarea căilor navigabile în Marea Neagră, reprimare violentă a demonstrațiilor în favoarea disidentului Alexei Navalnîi, sprijin nerestricționat pentru vecinul său, dictatorul Belarusului, Alexandru Lukașenko, discursuri apocaliptice împotriva „celor care îndrăznesc să treacă liniile roșii” stabilite de Rusia

În ciuda unor indicii, până acum nu este clar ce urmărește președintele rus Vladimir Putin prin colosala sa demonstrație de forță din ultimele săptămâni. Poate că încearcă să-i intimideze pe liderii Ucrainei să facă unele concesii, cum ar fi autonomia oficială pentru regiunea Donbas din estul țării, unde Moscova finanțează și înarmează mii de disidenți pro-ruși din 2015, când a anexat și peninsula Crimeea. Sau poate că se pregătește de fapt pentru o viitoare agresiune. Este adevărat că joi, după o creștere periculoasă a tensiunii cu Statele Unite și cu Uniunea Europeană (UE), ministrul rus al apărării a anunțat sfârșitul desfășurării a aproximativ 150.000 de soldați masați la frontiera ruso-ucraineană, pe care Moscova a descris-o întotdeauna ca fiind „manevre militare”. Rămâne de văzut dacă retragerea va fi totală, arată La Cancion.

Putin a promis represalii pentru dușmanii săi

Discursul său despre starea națiunii din 21 aprilie a oferit, de asemenea, câteva indicii. Putin a promis beneficii pentru mase și represalii pentru dușmanii săi. El a insistat din nou asupra teoriei sale privind complotul occidental pentru a asasinarea lui Lukașenko. Și, în timp ce avertiza că organizatorii provocărilor împotriva Rusiei „vor regreta cum nu au mai regretat nimic de mult timp”, forțele sale de poliție au reprimat violent manifestațiile populare în sprijinul lui Navalnîi, încarcerat după ce au fost otrăvit de serviciile sale de securitate și condamnat la aproape trei ani de închisoare într-un simulacru de proces.

Pentru unii observatori, comportamentul rus la frontiera ucraineană a fost pur și simplu o „gesticulare militară”, pentru ca noua administrație a lui Joe Biden să ia notă de capacitățile militare rusești, în timp ce se conturează relațiile viitoare dintre Washington și Moscova, iar lobby-urile pro-occidentale ucrainene caută din ce în ce mai mult sprijin din partea UE și a Statelor Unite.

„Aceasta este ceea ce se numește cea mai dură diplomație coercitivă. Dar cel mai rău lucru la care ne putem aștepta este mai multă violență pe linia de contact”, analizează Galleoti.

Un adevărat casus belli

Situația din Ucraina, și mai ales pretenția Kievului de a adera la NATO, reprezintă pentru Putin un adevărat casus belli: o ingerință inacceptabilă în spațiul care a aparținut în mod tradițional Uniunii Sovietice și care, în opinia sa, ar duce la încercuirea Rusiei la Marea Neagră de către Alianța Atlantică. România, Bulgaria și Turcia aparțin NATO. Georgia și Ucraina visează să adere.

Pe 6 aprilie, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO să accelereze planurile de aderare a țării sale, Kremlinul a avertizat că o astfel de includere nu va face decât să „înrăutățească situația”.

În acest context, situația geopolitică cu care se confruntă Putin nu este cea mai bună. De câteva zile, un vânt glaciar suflă chiar și asupra relației particulare pe care a avut-o până acum cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, de care l-a unit o formă de cooperare uneori ostilă, alteori cordială. Deși Erdogan și Putin au reușit să ajungă la un acord cu privire la teatrele de operațiuni îndepărtate, cum ar fi în Siria, acum au dificultăți serioase în reconcilierea intereselor în Marea Neagră, unde poziția turcă pare mai asemănătoare cu cea a partenerilor săi occidentali.

Cooperarea militară dintre Ucraina și Turcia îngrijorează Moscova

Moscova este îngrijorată, de exemplu, de cooperarea militară sporită dintre Ucraina și Turcia. Kievul tocmai a achiziționat drone turcești pentru forțele sale armate, care vor fi folosite cu siguranță împotriva rebelilor pro-ruși din Donbas. Dar cel mai grav gest dintre toate a fost faptul că Erdogan și-a reafirmat  sprijinul pentru candidatura Ucrainei la NATO. Ca răspuns, Moscova a decis să suspende legăturile sale aeriene cu Turcia timp de o lună și jumătate, oficial „din motive sanitare”.

Un alt argument în favoarea unei simple „gesticulări” militare este rezistența opiniei publice ruse față de un conflict major. Aceasta este poziția lui Timothy Fyre, autorul cărții Slabul om puternic: Limitele puterii lui Putin în Rusia.

„Opinia publică rusă este împotriva oricărui tip de intervenție militară în estul Ucrainei. Dacă există pierderi de vieți, aceasta ar putea provoca o reacție adversă”, spune el. „Un scenariu mai plauzibil ar fi instalarea de pacificatori ruși, sub pretextul protejării cetățenilor ucraineni care au primit pașapoarte de la guvernul rus și care locuiesc în zone controlate de forțele rebele pro-ruse”, explică el.

Pentru Fyre, aceasta este o tactică ce ar putea fi bine vândută opiniei ruse, într-un moment în care Putin este, în interior, mult mai slab decât pare.

„Aventurile sale anterioare în Ucraina au venit atunci când economia rusă avea probleme serioase și sondajele de opinie aveau nevoie de încurajare”, spune el.

Astăzi se întâmplă ceva similar. Opiniile favorabile scad: doar 25% dintre ruși îi susțin partidul, în timp ce demonstrațiile pro-Navalnîi din ianuarie au fost cele mai importante din ultimul deceniu.

Slăbiciunea lui Putin ar trebui să fie un motiv de  îngrijorare pentru Occident

Într-o perioadă în care ar trebui definite noi relații bilaterale, slăbiciunea președintelui rus ar trebui să fie pentru Occident mai mult un motiv de mare îngrijorare decât de entuziasm.

„Moscova este cel mai prolific producător de instabilitate la granițele Europei și cel mai energic generator de probleme în democrațiile bogate, finanțând partide extremiste, răspândind informații false și discordie”, spune Fyre.

Mult mai puțin importantă decât China – atât economic, cât și în schimbările climatice – Rusia rămâne un jucător cheie în lume. Deciziile luate de Occident nu vor crea doar un precedent, ci vor fi, de asemenea, un avertisment pentru celelalte autocrații.

Sursă foto: Dreamstime