Preşedintele american urmează să se adreseze miercuri angajaţilor Ministerului Securităţii Interne, însărcinat cu imigraţia, şi să semneze cu această ocazie decretele cu privire la refugiaţi şi securitatea naţională, informează Washington Post şi CNN.

"O zi mare prevăzută pentru mâine asupra Securităţii Naţionale. Printre multe alte lucruri, noi vom construi zidul!", a notat Donald Trump pe Twitter, marţi seara.

El s-a angajat în timpul campaniei electorale să-i expulzeze pe imigranţii ilegali delincvenţi din SUA şi să ridice un zid la frontiera, permeabilă, a SUA cu Mexicul. Trump vrea, de asemenea, să interzică intrarea musulmanilor în SUA.

Rămâne de ştiut în ce mod va putea Ministerul Securităţii Interne, care va fi condus de fostul general John Kelly, să aplice aceste măsuri.

Joi, Donald Trump va semna decretele asupra imigraţiei şi "oraşelor-sanctuar", care s-au angajat să refuze arestarea de imigranţi ilegali atunci când acest lucru va avea drept scop expulzarea lor.

Aceste decrete ar trebui să limiteze imigraţia şi accesul în SUA pentru refugiaţi şi deţinătorii de vize provenind din Irak, Iran, Libia, Somalia, Siria şi Yemen, potrivit Washington Post, care subliniază că oameni originari din aceste ţări s-au confruntat deja cu o serie de obstacole pentru a obţine o viza americană.

Donald Trump a promis, de asemenea, să suprime programul "DACA", pus în funcţiune de predecesorul său Barack Obama în 2012 şi care a permis unui număr de peste 750.000 de imigranţi ilegali minori ajunşi pe teritoriul SUA să obţină permis de şedere şi de muncă. AGERPRES